La Brașov, după punct sau puncte!
În etapa a 12-a a Ligii a II-a, echipa noastră va juca, în deplasare, cu FC Brașov, formație cu care suntem la egalitate de puncte înaintea acestei runde. Meciul va avea loc duminică, 30 octombrie, de la ora 11.00, pe stadionul „Tineretului”, și va fi televizat pe Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.
Astăzi a avut loc conferința de presă premergătoare jocului cu FC Brașov, în locația deja obișnuită, localul The Scotland Yard – Gastropub. Au răspuns întrebărilor presei antrenorul principal Cosmin Stan, însoțit de portarul și totodată antrenorul cu portarii Alexandru Ciui și de fundașul Tudor Moțiu, care e din nou apt de joc după o accidentare care l-a ținut departe de gazon vreme de trei luni.
În continuare, redăm declarațiile oferite de cei trei la conferința de presă.
COSMIN STAN
„Săptămâna trecută ne-am bucurat de fotbal adevărat. Am jucat cu doi adversari foarte tari, în campionat la Miercurea Ciuc, ce să mai vorbim de jocul de Cupă cu Rapid. Am avut momente foarte bune în ambele meciuri, mai ales în jocul din Giulești, în care am reușit de multe ori să ne ridicăm la valoarea adversarului. La Miercurea Ciuc am avut o cădere, una normală zic eu, atât mentală, cât și fizică. Nu am reușit să facem față finalului de joc, deși am avut și acolo o primă repriză bună. Am vrut să punctez acest aspect, îi cunosc destul de bine pe jucători, pe fiecare în parte. I-am văzut destul de afectați după ultima săptămână, iar în ultimele zile am încercat să le ridic moralul pentru meciul de duminică, de la Brașov. Tocmai de aceea, am făcut ieri un joc-școală cu echipa U19 a clubului nostru, pentru a ne recâștiga încrederea, să ne iasă jocul, să marcăm multe goluri, să exersăm o grămadă de faze ofensive pe care le lucrăm la antrenamente. Cred că prin acest joc i-am readus pe linia de plutire în ceea ce privește psihicul”.
„Întâlnim Brașovul, o echipă care este lângă noi în clasament. Până în momentul de față, nu au pierdut niciun joc acasă. Dacă vă amintiți, când am mers la Baia Mare, nici cei de la Minaur nu avuseseră vreo înfrângere pe teren propriu și am câștigat acolo. Sperăm ca istoria să se repete și la Brașov, să fim noi primii care câștigăm sub Tâmpa în acest campionat”.
„Faptul că la Brașov antrenează Dan Alexa, cu care ne-am întâlnit în barajul de promovare, cred că e o presiune în plus pentru Dan Alexa. Brașovul e o echipă cu jucători destul de experimentați. Au probleme, se vede clar acest lucru. La începutul sezonului erau optimiști pentru calificarea în play-off, spuneau că vor să tragă la acest obiectiv. Rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor lor. În marea majoritate a timpului s-au regăsit în partea a doua a clasamentului. Sunt la egalitate de puncte cu noi, ceea ce pentru o echipă cu aspirații, dintr-un oraș mare, nu cred că e suficient”.
„Din păcate avem probleme de lot. Vom vedea și la antrenamentul de azi care e situația. S-ar putea ca nici Martinov și nici Zurbagiu să nu poată evolua duminică. Cei care au avut probleme săptămâna trecută, sunt în regulă cu toții. În ceea ce-l privește pe Moțiu, intră în calcule pentru meciul cu Brașov. Află încă de astăzi că intră în calcule!”.
ALEXANDRU CIUI
„Meciul cu Brașov cred că va fi destul de echilibrat, având în vedere situația din clasament. Suntem la egalitate de puncte înaintea etapei. Sper să ne recâștigăm forțele, după o săptămână foarte încărcată, din multe puncte de vedere. Am avut două meciuri foarte grele, inclusiv din punct de vedere emoțional. Din câte am văzut și la Miercurea Ciuc, meciul cu Rapid ne-a secătuit de putere. Vreau să cred că reușim să ne recâștigăm forțele și sper să ne întoarcem cu puncte de la Brașov. Sper să facem o figură frumoasă acolo și să ne întoarcem bucuroși acasă”.
„Atât Trifon, cât și Mikloș cred că au un moral bun, nu ar avea de ce să fie altfel situația. Sunt doi portari buni, de valori foarte apropiate, care în acest moment ar face față cu brio la orice echipă din Liga a II-a. E o concurență foarte sănătoasă între ei, sunt și de aceeași vârstă. Consider că ambii sunt pe un trend ascendent, se pregătesc foarte bine. Nu le rămâne decât să dea tot ce pot și să ajute echipa cât mai mult posibil”.
TUDOR MOȚIU
„Ne va aștepta un meci greu duminică, împotriva unei echipe experimentate. Noi trebuie să mergem acolo încrezători și să aducem cele 3 puncte acasă. Eu revin după o accidentare care m-a ținut cam trei luni de zile departe de teren. Dar consider că revin cu forțe proaspete și cred că pot ajuta echipa în atingerea obiectivelor”.
„Sunt din nou alături de colegii mei de la Dumbrăvița, de acum și din teren. E un sentiment extraordinar. Mi-am dorit să rămân aici și mă bucur că am putut să mă întorc”.