Luptăm acasă pentru calificarea la turneul final al Cupei Satelor

Echipa comunei Dumbrăvița găzduiește faza zonală a Cupei Satelor – ediția 2022/2023. Copiii noștri se vor duela cu celelalte trei câștigătoare ale fazei județene din Zona 7: Criscior (Hunedoara), Berzovia (Caraș-Severin) și Livada (Arad). Câștigătoarea se va califica la turneul final al Cupei Satelor, ce va avea loc în perioada 11-14 mai la Baia de Fier (județul Gorj).

Meciurile fazei regionale din Zona 7 vor avea loc duminică, 30 aprilie, începând cu ora 12.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”. Programul meciurilor va fi stabilit la ședința tehnică, programată să înceapă cu o oră înaintea primelor partide.

Echipa comunei Dumbrăvița este câștigătoarea fazei naționale a Cupei Satelor în stagiunea precedentă, cei mai mulți dintre campionii de anul trecut regăsindu-se și acum în lot. Deși elevii săi sunt extrem de încrezători în forțele lor, antrenorul Adrian Ștefan le atrage atenția că în fotbal totul este posibil, astfel că sunt obligați să trateze fiecare joc cu seriozitate maximă pentru a ajunge, pentru al doilea an la rând, la turneul final.

„Îi simt nerăbdători, sunt foarte montați. Chiar despre asta am discutat toată săptămâna, copiii sunt foarte hotărâți. Încerc să le și umblu puțin la psihic, pentru că sunt poate prea încrezători, deja se gândesc cum se vor bucura la goluri și le-am zis că nu e momentul să vorbim despre așa ceva. Când au simțit că au forță, sunt puțin distrați. Dar acesta e scopul meu, să îi aduc cu picioarele pe pământ și să trateze toate meciurile cu seriozitate. Sunt campionii României de anul trecut și e clar că toate echipele se vor mobiliza împotriva noastră de 300 de ori mai mult. Ne privesc toți altfel, când știu că au în față o echipă puternică. De aceea, e nevoie de seriozitate maximă și să fim atenți la fiecare fază. Obiectivul nostru, al tuturor, este să mergem mai departe, să ne calificăm, dar trebuie să o luăm pas cu pas, asta e cel mai important. Până la urmă, nici nu trebuie să punem presiune pe copii. E clar că toată lumea își dorește calificarea, dar în fotbal e posibil orice. Noi trebuie să ne facem datoria”, a declarat antrenorul Adrian Ștefan.

Popularizarea acestui eveniment a început, la Dumbrăvița, încă de săptămâna trecută, iar interesul e la cote înalte. Adrian Ștefan așteaptă un stadion plin duminică: „Sperăm să fie toată Dumbrăvița alături de noi. Toți ne sună să ne întrebe dacă sunt locuri. Sunt destule locuri pe stadion. Important e să vină cât mai mulți copii din centrul nostru juvenil, i-am invitat pe toți, a luat o amploare deosebită acest eveniment și ne bucurăm că toată lumea vrea să fie alături de noi. Sperăm să fie un public cât mai numeros și să îi mobilizeze și mai mult pe copii, să se mândrească de faptul că vine atâta lume să îi vadă”.

Cupa Satelor este cel mai amplu proiect de scouting în mediul rural, iar echipele participante sunt mixte. Competiția națională U13 este organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.