În etapa a 15-a a Ligii a III-a, CSC Dumbrăvița primește vizita grupării arădene Gloria Lunca Teuz Cermei, pentru un meci extrem de important în lupta pentru zona „play-off”. Înaintea rundei, cele două echipe sunt vecine în clasamentul Seriei a 8-a, pe IV (Dumbrăvița), respectiv V (Cermei), cu un punct avans pentru alb-verzi, dar și un meci mai puțin disputat.
O victorie în partida de pe „Ștefan Dobay” ar asigura, în mare măsură, prezența în „play-off” elevilor lui Cosmin Stan. Diferența s-ar mări la patru puncte, cu trei etape rămase de disputat, în care arădenii vor juca doar de două ori și vor sta în etapa a 17-a, când ar fi trebuit să o întâlnească pe ACS Poli.
Adversarul nostru de vineri traversează o formă bună, reușind să obțină 10 puncte din ultimele patru etape. Echipa noastră vine după remiza din derby-ul județean de la Ghiroda și speră să ofere o ultimă reprezentație pe placul publicului, care e așteptat la stadion, conform ultimei revizuiri a protocolului medical.
Meciul CSC Dumbrăvița – Gloria Lunca Teuz Cermei, din ultima etapă a sezonului de toamnă din Liga a III-a, va avea loc vineri, 3 decembrie, de la ora 13.00, pe arena „Ștefan Dobay”.Arbitrează întâlnirea Dan Dreve (Cluj) la centru, asistat de Petru Irina (Oradea) și Krisztian Toth (Petrești). Observatori au fost delegați Mihai Boru și Dorin Voina (ambii din Reșița).
Accesul publicul este permis în limita a 30% din totalul locurilor disponibile și e condiționat de posesia certificatului verde, care atestă vaccinarea anti-Covid sau trecerea prin boală în ultimele 180 de zile. Pe tot parcursul jocului, spectatorii trebuie să poarte mască de protecție.
Așteptările celor implicați
„Am ajuns la ora ultimului joc din acest an. Ne dorim să încheiem anul cu bine. Întâlnim un adversar care a avut rezultate foarte bune în ultimul timp. Cu toate acestea, și noi suntem în formă bună și cred că vom demonstra acest lucru și la meciul de vineri”.
COSMIN STAN – antrenor principal CSC Dumbrăvița
„Normal că ne gândim la victorie, într-un asemenea meci pentru locul 4. Vrem să fim în play-off, dar să vedem dacă și putem. Mergem la Dumbrăvița, la prietenii noștri Macavei și Miklos, îi respectăm, dar pe teren suntem adversari și cel mai bun va câștiga. Băieții sunt motivați, au ambiție și vor să răstoarne calculele hârtiei, ce o dau favorită pe Dumbrăvița. Suntem cu lotul aproape complet, revine Iuga, Stoianovici cred că e 100%, a jucat și etapa trecută câteva minute”.
PETRE BULZA – președinte Gloria Lunca Teuz Cermei
Victorii pe linie în duelurile directe
De la promovarea formației noastre în Liga a III-a, ne-am întâlnit de șase ori până în prezent cu gruparea din Cermei (ar fi trebuit să se consume șapte întâlniri dar, după cum se știe, sezonul de primăvară 2019/2020 nu s-a mai disputat). În toate aceste confruntări, alb-verzii au ieșit învingători. De altfel, la ultima întâlnire directă de pe arena „Ștefan Dobay”, Dumbrăvița a obținut cel mai clar succes din istoria participării echipei în eșalonul terț!
Vă prezentăm, în cele ce urmează, o recapitulare a rezultatelor și marcatorilor din precedentele șase întâlniri dintre CSC Dumbrăvița și Gloria Lunca Teuz Cermei:
2 octombrie 2021 – CERMEI – DUMBRĂVIȚA 0-2
Bain 30, Bodri 70
20 martie 2021 – CERMEI – DUMBRĂVIȚA 2-3
R. Iuga 35, Sabău 69 – Făgărășanu 42-pen, 61, David 64
25 septembrie 2020 – DUMBRĂVIȚA – CERMEI 9-1
Făgărășanu 27, 58, Drăghici 29, 52, 63, Morariu 50, Mura 72, Enciu 85-pen, Pițuc 90 – Koula 41
30 noiembrie 2019 – CERMEI – DUMBRĂVIȚA 1-4
Burlă 65 – Enciu 26, 79, D. Codrea 59, Nanu 83
10 aprilie 2019 – DUMBRĂVIȚA – CERMEI 2-0
Voinea 27, Telescu 73
6 octombrie 2018 – CERMEI – DUMBRĂVIȚA 0-1
Nanu 30