Meciul cu CS Afumați, momentul decisiv al sezonului

Echipa noastră va încheia acasă faza play-out din Liga 2 de fotbal. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”, vom întâlni CS Afumați, într-un joc decisiv pentru menținerea în eșalonul secund. Partida va fi transmisă pe canalul de YouTube FRF TV.

Înaintea jocului cu ilfovenii, calculele sunt clare pentru echipa noastră: orice rezultat cu excepția înfrângerii ne asigură salvarea directă de la retrogradare, indiferent de rezultatele înregistrate de contracandidatele noastre.

Va fi a treia întâlnire directă cu CS Afumați în Liga 2. Cea mai recentă s-a consemnat chiar la startul acestui sezon de primăvară, la Buftea, pe un teren acoperit de zăpată. La 21 februarie, CSC Dumbrăvița s-a impus cu 1-0, prin golul înscris de Gheorghe Gondiu, în minutul 30. Pe „Ștefan Dobay”, cele două echipa s-au întâlnit în sezonul regular al ediției trecute de campionat: la 7 decembrie 2024, CS Afumați s-a impus cu 1-0 la Dumbrăvița, prin reușita lui Valentin Dumitrache, din minutul 14.

Pentru meciul de sâmbătă, ne vom baza din nou pe căpitanul Alin Șeroni, revenit după suspendare. Iar în privința accidentaților, vor lipsi cu siguranță Daniel Olariu și Carlo Casap – ultimul reluând totuși ușor antrenamentele alături de echipă.

Înaintea confruntării cu CS Afumați, antrenorul Florin Fabian a declarat:

„Este cel mai important meci al sezonului pentru echipa noastră. Și sper să pot să-i capacitez la maximum pe jucători. Cu siguranță vor fi foarte motivați, dar dacă vine și din partea staff-ului un plus de motivație, e întotdeauna binevenit. Băieții sunt conștienți, sunt receptivi, implicați la antrenamente și cu siguranță sâmbătă vom da tot ce vom putea pentru a ne atinge obiectivul. Sigur, e un meci important pentru toată comunitatea dumbrăvițeană, pentru că toți cei care susțin acest club își doresc menținerea echipei în Liga 2 și vom face tot ce ne stă în putință pentru a realiza acest obiectiv.

Având în vedere meciurile disputate în sezonul de primăvară acasă, eu cred că ar trebui să privim încrezători acest meci, pentru că am făcut jocuri bune, victorii cu Iașul, Chiajna și Reșița. Cred că acasă am arătat ca o echipă care pune probleme și joacă, are forță de joc, are o determinare, o organizare de joc bună. Așa că, în ceea ce privește încrederea, nu cred că vor fi probleme. Asta deși, la Bacău, meritam măcar un punct. A fost puțină dezamăgire, pentru că ni s-a și anulat un gol valabil, la Butnărașu, iar apoi am mai avut câteva situații bune de a marca. Ne-am concentrat însă apoi cu totul pe meciul de sâmbătă, în care, cu siguranță, vom arăta ca o echipă care își dorește să rămână în Liga 2.

Am urmărit parcursul celor de la Afumați pe toată durata campionatului, e o echipă care joacă fotbal, care nu refuză jocul. E clar că vor veni să dezvolte un fotbal bun, iar noi va trebui să fim foarte atenți la punctele lor forte, pentru că au câțiva jucători experimentați și formează o echipă omogenă. Așa că, sigur, meciul va arăta probabil altcumva decât cel de la Buftea, care s-a desfășurat pe zăpadă. Dar mizez încă o dată pe noi, pe echipa noastră și pe modul în care putem noi să fim organizați și determinați pentru acest joc.

E un lucru pozitiv că avem aproape tot lotul la dispoziție, chiar și Carlo Casap s-a antrenat cu echipa, deși l-am menajat în unele momente ale antrenamentului. Sunt bucuros pentru acest lucru și sperăm să aliniem cel mai bun 11 pentru meciul de sâmbătă”.

Foto: ROBERT SAVA