Pentru a patra oară la rând, în turneul final al Cupei Satelor

Echipa Comunei Dumbrăvița – formată pe osatura grupei U13 a clubului nostru – participă, la finalul acestei săptămâni, la turneul final al Cupei Satelor.

După cum se știe, suntem câștigătorii ultimelor două ediții ale competiției, ambele prin generația pregătită de Adrian Ștefan. De această dată, a venit rândul tinerilor pregătiți de Călin Mada să încerce să repete performanțele din ultimii ani.

Turneul final se desfășoară în acest an la Sărata Monteoru, în județul Buzău. E a patra ediție a acestei competiții, iar Comuna Dumbrăvița a ajuns în turneul final de fiecare dată: locul 6 în 2019 (antrenor Daniel Moraru), locul 1 în 2022 și locul 1 în 2023 (în 2020 și 2021, competiția nu a avut loc din cauza pandemiei).

Celelalte șapte echipe calificate la turneul final sunt UAT Miroslava (Iași), UAT Cumpăna (Constanța), UAT Ulmeni (Călărași), UAT Târgșoru Vechi (Prahova), UAT Șelimbăr (Sibiu), UAT Mârșani (Dolj), și UAT Monor (Bistrița-Năsăud).

Tragerea la sorți a grupelor va avea loc în această seară, la ora 20.00, iar primele meciuri se vor desfășura mâine dimineață, de la ora 10.00.

„Așteptăm cu nerăbdare turneul, mai ales că Dumbrăvița e câștigătoarea ultimelor două ediții. Mergem cu un moral foarte bun, mai ales că am reușit prestații foarte bune în ultimele jocuri, cele din faza zonală. Sperăm să ne întoarcem cu trofeul la Dumbrăvița. Pe băieți îi simt foarte motivați. Drumul e foarte greu, pentru copii e primul lor drum mai lung, de 11-12 ore. Sper să nu îi obosească prea tare. Dar cred că prin elanul pe care îl au ei, vom putea să trecem peste acest lucru și să jucăm bine. Dintre echipele participante, cred că adversarii cei mai periculoși sunt Miroslava și, poate, Șelimbăr”, ne-a declarat antrenorul echipei noastre, Călin Mada.

Delegația UAT Dumbrăvița este însoțită la Sărata Monteoru, din partea Asociației Județene de Fotbal Timiș, de președintele Romeo Malac.