Pornim spre Târgoviște cu gândul la puncte!

În etapa a 13-a din Liga 2, echipa noastră de fotbal va evolua în deplasare, contra Chindiei Târgoviște, ocupanta locului 15 în ierarhie. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Eugen Popescu”.

În ciuda eșecului de sâmbăta trecută, cu Metaloglobus București, echipa noastră privește cu încredere la jocul de lângă Turnul Chindiei. Antrenorul Cosmin Stan a prefațat întâlnirea din Dâmbovița:

„Eșecul cu Metaloglobus nu ne-a schimbat starea de spirit în niciun caz. Dar ceea ce poate că s-a schimbat mai mult față de săptămânile trecute e faptul că ne-am concentrat mai mult pe noi și mai puțin pe adversar. Asta nu înseamnă că nu ne-am făcut temele. Am studiat atent adversarul, iar începând de marți, de la amicalul de la Recaș, am început să pregătim jocul și în funcție de cei de la Chindia. Nu au avut un început prea bun de campionat și cred că putem profita și noi de lucrul acesta, pentru că încă nu sunt legați așa cum trebuie. Anul trecut am pierdut cu 4-0 la Târgoviște, dar nu se pune în discuție o revanșă. Atunci a fost un meci total diferit, datele problemei au fost cu totul altele.

Mă aștept la un nou meci bun în deplasare, cum am tot avut în ultima perioadă. Avem o singură înfrângere externă în ultima jumătate de an, la Miercurea Ciuc, dar și acolo am făcut un meci bun. Încercăm să îi ținem la distanță de noi pe cei de la Chindia, iar pentru asta avem nevoie de cel puțin un egal, pentru a menține diferența, sau de o victorie, pentru a o mări. Sunt în spatele nostru și, trebuie să fim realiști, ne uităm și la echipele care sunt în spatele nostru. Trebuie să fim atenți și să gestionăm bine situația”.

Pentru jocul de sâmbătă, sunt preconizate câteva absențe din cauze medicale, dar care se vor clarifica abia înaintea plecării spre Târgoviște. Delegația alb-verde va porni spre județului Dâmbovița mâine, la orele prânzului.