Puncte pierdute pe fondul unui joc consistent

Echipa noastră de fotbal a pierdut primul meci oficial din 2024. Astăzi, în etapa a 16-a din Liga a II-a, a fost CSC Dumbrăvița – Unirea Slobozia 0-2, pe fondul unui joc totuși consistent din partea alb-verzilor, care și-au creat numeroase ocazii mari, însă nu au reușit să străpungă cea mai solidă defensivă a campionatului.

Oaspeții au deschis scorul la prima apariție în careul nostru. În minutul 12, Purece a executat o lovitură liberă din lateral stânga, iar Ionuț Coadă a înscris cu capul, din colțul careului mic. Au urmat minute bune în care, impulsionați de golul marcat repede, ialomițenii au închis practic jumătatea proprie, astfel că nu a putut fi vorba despre o replică promptă a Dumbrăviței. Pe acest fond, a mai apărut o ocazie mare de partea Unirii, în minutul 35, atunci când Trifon a respins un balon în față, iar Dorobanțu a reluat de la 10 metri pe lângă poarta goală.

Dumbrăvița a preluat apoi frâiele partidei, reușind un final de primă repriză excelent, cu câteva situații mari la poarta ialomițeană. În minutul 40, Sofran a pătruns pe dreapta, a trimis spre bara a doua, pentru apariția lui Ekmekci, care a tras la colțul scurt, dar Rusu a respins în corner. Imediat după această fază, la o minge respinsă greșit de defensiva oaspete, Olaru a șutat peste poartă, din poziție excelentă. În minutul 44, Morariu a primit mingea în lateral dreapta, a preluat spre interior și a tras cu stângul, puțin pe lângă. Iar în prelungirile primei părți, Olaru a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, pe direcția portarului, care a reușit să respingă balonul.

În aceeași notă a început și partea secundă, cu Dumbrăvița împingând jocul tot mai aproape de careul lui Denis Rusu. Cea mai mare ocazie a venit în minutul 67, când Ekmekci a executat o lovitură liberă din lateral stânga, a încercat direct poarta, dar balonul s-a lovit de bară, aproape de vinclul de la colțul lung. Două minute mai târziu, Gladun i-a centrat de pe stânga, pe jos, lui Ristin, care a tras din prima, puțin pe lângă vinclu. Iar la faza următoare, Sofran le-a luat fața apărătorilor adverși, a scăpat singur spre poartă și a tras din marginea careului, foarte puțin pe lângă țintă.

În minutul 73, s-a făcut 0-2. Ekollo l-a lansat pe Laurențiu Vlăsceanu, care a scăpat spre poartă, Trifon a respins în primă fază, dar exact în piciorul lăsat întins de mijlocașul de bandă al Unirii, de unde balonul a ricoșat în poartă.

Situația s-a complicat și mai mult pe final, odată cu accidentarea gravă a lui Salhi din minutul 80. Marocanul s-a ciocnit cap în cap cu Afalna, și-a pierdut pe moment cunoștinția și a fost preluat de ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Municipal din Timișoara pentru investigații mai amănunțite. Accidentarea a survenit într-un moment în care Cosmin Stan epuizase toate cele cinci schimbări, dar chiar și în inferioritate, Dumbrăvița a mai avut forța de a-și încerca norocul în atac, fără sorți de izbândă însă. Și oaspeții au mai avut o ocazie mare în minutul 90, pe contraatac, când același Afalna a scăpat singur cu Trifon, dar reluarea sa a fost blocată de portarul nostru.

S-a încheiat 0-2, un rezultat mult prea dur pentru ceea ce au arătat cele două echipe în teren.

CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Trifon – Morariu (81, Răuță), Scutaru (76, B. Nortey), Zurbagiu (cpt.), Ghinescu (60, Gladun) – Ristin, Salhi, Olaru (60, Paulevici) – Sofran, Martinov (60, Gavra), Ekmekci

Unirea Slobozia (antrenor Adrian Mihalcea): D. Rusu – Ibrian, Andreș, Pospelov, C. Toma (cpt.) – Coadă (82, G. Lazăr), Ekollo – Dorobanțu (71, Dr. Lazăr), Purece (71, Șt. Pacionel), Vlăsceanu – Dimitrov (58, Afalna)

În runda viitoare, jucăm în deplasare cu Ceahlăul Piatra Neamț. Meciul va avea loc sâmbătă, 2 martie, de la ora 11.00 și nu va fi televizat.

Concluziile antrenorului Cosmin Stan:

„Încep prin a-mi felicita jucătorii pentru prestația bună de astăzi. De departe, a fost cel mai bun joc al nostru în această perioadă de șase săptămâni de când am început pregătirile. Un joc cu foarte mult ghinion, din păcate. Consider că nu am fost inferiori cu absolut nimic adversarului nostru, care probabil are acum prima șansă de a promova, chiar dacă mai e mult de jucat. Clasamentul vorbește pentru ei, sunt prima echipă care are drept de promovare, o echipă solidă, matură, cu jucători experimentați. Dar o echipă cu noroc astăzi. Consider că au câștigat nemeritat, la modul în care s-a desfășurat meciul. Am pregătit acest joc pentru un rezultat de egalitate, știam că Unirea primește foarte greu gol, o echipă care nu se descoperă. Am încercat să îi atragem să vină peste noi, iar noi să îi surprindem pe contraatac. Nu ne-a ieșit acest lucru prea bine în prima repriză, și din cauza faptului că am luat un gol prea ușor. Apoi am încercat să împingem jocul cât mai sus și cred că am reușit foarte bine acest lucru, în finalul primei reprize am avut două-trei ocazii foarte mari, iar după pauză niște ocazii și mai mari, inclusiv bara lui Ahmet. Parcă mingea nu voia nicicum să intre în poartă. Iar ei au mai dat un gol din nimic, nici măcar ocazie de gol nu o putem numi. Dar la felul cum am arătat azi, sunt mulțumit. Aș vrea să îi felicit încă o dată pe jucători. Au etalat exact ceea ce le-am cerut din punct de vedere mental, fiecare dintre ei. Fiecare a încercat să se autodepășească, să joace la un nivel psihic foarte bun”.

„Salhi a plecat la spital, și-a pierdut cunoștința în urma loviturii. Și-a revenit pe teren, dar nu știa unde e, cum îl cheamă… Probabil pentru investigații l-au dus la spital. Sper să nu fie nimic grav, el oricum e puternic ca o stâncă și sunt convins că va reveni foarte repede. Dar și jucătorul lor care l-a accidentat putea evita contactul. Era 2-0, minutul 87… În faza următoare, același jucător, la Zurbagiu, a făcut o intrare destul de tare. Chiar le putea evita. Mai trebuie să ne și protejăm, jucătorii trebuie să se respecte între ei. În ambele situațiile, era al doilea la minge și putea să îl accidenteze grav și pe Zurbagiu”.

„Exact cum am zis, e un rezultat total nemeritat. Nu merităm să pierdem azi. Pe final, am mai avut noi vreo trei ocazii cu om în minus, au scăpat pe contraatac pe final și se putea face 0-3. Dacă era așa, toată lumea care vedea doar rezultatul zicea că a fost un galop de sănătate pentru Slobozia. Dar când colo, n-a fost chiar așa. A fost un meci super-echilibrat, cu un plus pentru noi. Ocaziile mari noi le-am avut. Ei au mai avut o șansă mare doar în finalul primei reprize, când jucătorul lor a dat pe lângă poartă dintr-o poziție centrală, din careu. De aceea spun că sunt mulțumit de echipă, mai ales că la ultimele jocuri amicale nu am arătat foarte bine. Cum am spus, am apelat la fiecare jucător ca din punct de vedere mental să se autodepășească, iar fiecare a făcut acest lucru. Toți au jucat fără frică, au fost foarte bine din punct de vedere psihic. Și insist pe acest aspect, pentru că acolo am fost noi cam delăsători, cam fricoși în ultimele meciuri amicale”.

„Clar îmi dă încredere meciul de azi. Când joci de o asemenea manieră cu o echipă foarte bună, care e clar favorită la promovare, iar noi nu am fost inferiori cu nimic, e clar că sunt semne încurajatoare. Vom vedea… Am mai făcut noi meciuri bune, iar apoi am răsturnat găleata când ne așteptam mai puțin. Toate cele trei meciuri pe care le mai avem de jucat în acest sezon regular sunt foarte dificile. Au fost rezultate destul de ok în etapa aceasta pentru partea inferioară. Oricum, trebuie să acumulăm puncte în meciurile rămase. Am rămas blocați la cifra asta, la 19. Sper să adunăm puncte încă de la meciul următor, cel cu Ceahlăul. E păcat, că azi puteam avea de punct sau puncte în plus”.

„La jocul de posesie pe care l-am făcut înaintea meciului, pe Scutaru l-a lovit Olaru la tendon, în spatele genunchiului. De atunci a acuzat această problemă medicală și cu cât înaintam în joc spunea că îl doare tot mai tare. Dar dacă nu luam golul al doilea, nu îl schimbam. Forțam cu el până la final. L-am și introdus apoi pe Răuță vârf să forțăm atacul, dar a venit acea fază a golului doi, care a fost un mare ghinion”.