Remiză albă cu Politehnica, pe „Dan Păltinișanu”

Echipa noastră de fotbal a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul de verificare disputat astăzi, în compania Politehnicii Timișoara. Jocul de pe „Dan Păltinișanu” a fost echilibrat, cu ocazii și momente de dominare de ambele părți.

În prima jumătate a meciului, Dumbrăvița a avut mai mult posesia, dar ocaziile importante au fost de partea lui Poli. În minutul 10, Pamfile a executat o lovitură liberă de la mare distanță, pe direcția lui Toroc, care a reținut fără probleme. Apoi, în minutul 14, Marincu a pătruns pe zonă centrală, a rămas singur cu portarul nostru, dar a trimis peste poartă, din 7 metri. Iar în minutul 31, Haloș a centrat de pe dreapta pentru reluarea fostului nostru atacant, David Popa, cu capul, peste transversală.

În partea secundă, echipa noastră a fost mai prezentă în zona careului advers și au apărut ocaziile importante. În minutul 50, Gavra a șutat din afara careului, însă pe direcția fostului nostru portar, Robert Mikloș, intrat la pauză între buturile poliste. În minutul 58, nou-intratul Ekmekci s-a remarcat printr-o acțiune personală încheiată cu un șut de la 18 metri, puțin pe lângă poartă. În minutul 65, Martinov l-a depășit în viteză pe portarul Mikloș, a intrat în unghi și a nimerit doar plasa laterală. Iar ocazia cea mai mare a venit în minutul 87, când Olaru a reluat din lateral stânga, în bara de la colțul lung.

Echipa noastră a evoluat astăzi în următoarea alcătuire: Toroc – Morariu (76, Băluțoiu), Scutaru (65, Moțiu), Zurbagiu (cpt.) (76, Horcea), Gladun (71, Ghinescu) – Ristin (76, Cibi), Salhi (59, Răuță) – B. Nortey (55, Ekmekci), Gavra (71, Olaru), Martinov (78, Tismonar) – Paulevici (71, Sofran).

Unicul absent din tabăra noastră pentru partida de azi a fost portarul Șerban Secoșan, în continuare accidentat.

După meci, antrenorul echipei noastre, Cosmin Stan, a declarat următoarele:

„Vreau să încep prin a-l felicita pe Paul Codrea, pentru echipa pe care încearcă să o construiască. O echipă destul de tânără, cred că acesta e și mersul la Liga a III-a, să mizezi pe o echipă tânără. Chiar au o echipă bună, se vede clar că au crescut față de cum arătau când au început campionatul. Așa am promovat și noi, cu o echipă tânără. Cred că drumul lor e cel corect și de aceea am ținut să-l felicit pe Paul. Meciul nu a avut valențe deosebite, nu a fost spectaculos. Chiar la final vorbeam cu Paul și spuneam că, după atâtea antrenamente și meciuri pe suprafață sintetică, când am dat de iarbă parcă ne-am dat seama că altfel sare mingea. Trebuie să ne reobișnuim cu iarba. Jocul modest al ambelor echipe îl pun pe seama faptului că ne-am pregătit mult în această iarnă pe sintetic”.

„Toată lumea a participat la antrenamente în această săptămână. Excepție face portarul al treilea, Șerban Secoșan, care încă mai trebuie să stea între o săptămână și zece zile. E bine că și azi au ieșit toți sănătoși de pe teren. În mod normal, luni reluăm antrenamentele în formulă completă. Intrăm în linie dreaptă, mai sunt două săptămâni până începe campionatul și avem foarte mult de lucrat pe parte tehnico-tactică, dacă până acum am făcut-o mai mult pe partea fizică. Relațiile de joc nu sunt așa cum ar trebui, jucătorii trebuie să se cunoască mai bine între ei, trebuie să creăm automatismele cât mai repede. Timpul nu ne iartă, timpul zboară și trebuie să fim într-o formă sportivă foarte bună încă de la primul meci”.

„Cred că acesta va fi lotul. Noi am mai vrut un junior de 2006, pentru că am avut niște probleme în această iarnă cu Cibi și Ristin, cu accidentările lor. Cum avem doar trei de vârstă mică și cei de la Galaxy, care sunt un pic cam cruzi la 2007-2008, am zis că am mai avea nevoie de unul. Am avut negocieri cu UTA, chiar și de la Poli am vrut un jucător, dar în cele din urmă nu s-a materializat nimic. Să vedem până luni, când se încheie perioada de transferuri. Există o probabilitate, e adevărat, destul de mică, să mai luăm un junior de 2006. Zic 2006 pentru că am vrea să se obișnuiască cu echipa, iar din vară juniorul mic va fi de 2006, iar această trecere de trei luni i-ar fi benefică”.