Remiză albă sub cula din Vârșeț

Echipa noastră de fotbal a încheiat la egalitate amicalul disputat azi, pe terenul divizionarei secunde din Serbia, OFK Vârșeț. A fost 0-0, după un joc disputat și cu ocazii de ambele părți.

Alb-verzii au controlat ostilitățile în Banatul Sârbesc, având cele mai mari ocazii ale partidei. Paulevici a trecut pe lângă deschiderea scorului, deși a scăpat de două ori în situație de unu contra unu cu portarul gazdelor. O șansă bună de gol a mai avut, în prima repriză, și nou-venitul Mercioiu. Echipa din Vârșeț a replicat printr-un joc bazat pe forță, încercând la rândul ei să străpungă apărarea dumbrăvițeană. Cea mai mare șansă a gazdelor a venit în minutele de final, când un jucător de la OFK a reluat cu capul din mijlocul careului, însă Trifon a menținut tabela intactă printr-o intervenție excelentă.

Vă amintim, formația noastră a înregistrat și ieri o remiză, 1-1 cu Unirea Dej, într-un meci disputat la Giarmata. Săptămâna viitoare programează alte două teste pentru alb-verzi, ambele în deplasare: miercuri, 19 iulie, la Crișul Chișineu Criș, iar sâmbătă, 22 iulie, la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

În ceea ce o privește pe echipa din Vârșeț, aceasta și-a încheiat a treia săptămână de pregătiri sub comanda noului antrenor, Zoran Kostic. Formația din Banatul Sârbesc a mai disputat în această vară un test cu o formație de liga a doua din România. Sâmbăta trecută, a fost 1-1 pe „Gradaski Stadion” din Vârșeț cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

OFK Vârșeț (antrenor Zoran Kostic): Andrijanic – Terzic, Stojkovic, Diouf, Lalevski (cpt.) – Zocevic, Stojanovic, Braunovic, Miladinovic – Cejic, Kilibarda. Au mai intrat: Novic, B. Blagojevic, Petric, Graonja, V. Blagojevic, Radisavljevic, Milicevic, Glavinic, Pajovic, Bala, Nastasijevic, Grek

CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Trifon – Tismonar, Gîsă, Lalic (60, Țieranu), Amariei – Cibi, Salhi (30, Neag) – Paulevici, Zaluschi (cpt.), Mercioiu (60, A. Toroc) – Plokhotnyuk (60, Olaru)

După jocul de la Vârșeț, managerul secției de fotbal a clubului nostru, Florin Macavei, ne-a declarat: „Un meci de pregătire foarte bun, cu o echipă a Vârșețului construită în stilul tipic sârbesc, agresivă și pe forță. Noi am reușit să facem chiar un joc consistent. În mare parte, meciul a fost echilibrat, noi având două ocazii singur cu portarul prin Paulevici. A fost un meci bun făcut de toți băieții, se vede că au mai trecut niște zile de la cantonament, oboseala s-a mai dus. Asta în ciuda căldurii, care a fost sufocantă. Chiar și așa, s-a alergat, s-a făcut sacrificu, iar în urma ocaziilor avute pot spune că meritam să câștigăm, deși, repet, jocul a fost în mare parte echilibrat. Condițiile au fost excelente la Vârșeț, le și mulțumim celor de acolo pe această cale. Au fost gazde ospitaliere, terenul a fost excelent. Ne-au servit cu apă în timpul meciului, cu o pizza după joc. Ca de obicei, sârbii s-au comportat excelent cu noi!”.