Revedere după 42 de zile cu CS Tunari

În etapa a 4-a a play-out-ului Ligii 2, echipa noastră de fotbal va juca, în deplasare, cu CS Tunari. Partida e programată sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Central Arsenal Tunari”.

E a doua întâlnire directă din acest sezon, după cea disputată în 7 martie, la Buftea. Atunci, în penultima etapă a sezonului regular, a fost 1-1 pe o suprafață sintetică, cu goluri înscrise în prelungirile celor două reprize. Dumbrăvița a condus prin golul lui Gondiu, din minutul 45+3, iar trupa ilfoveană a restabilit egalitatea în minutul 90+2, prin Cl. Dragu.

În faza play-out, ambele echipe au obținut câte un punct în primele trei etape. Dacă echipa noastră a rămas pe locul 5 în Grupa B, cu 26 de puncte, gazdele noastre ocupă ultima poziție, cu 17 puncte, și își vor juca ultima „carte” în încercarea salvării de la retrogradare.

În urmă cu două runde, la CS Tunari s-a operat și o schimbare la nivelul băncii tehnice. Dinu Todoran a părăsit echipa, iar în locul său a rămas Alin Ilin, care a debutat ca „principal” săptămâna trecută, în remiza de la Chiajna, scor 1-1 (în care gazdele au egalat în minutul 90+3).

Înaintea deplasării din Ilfov, antrenorul echipei noastre, Florin Fabian, a declarat:

„Mesajul meu către jucători a fost acela de a-i putea determina să fie mult mai concentrați și mult mai organizați pe finalul acestui campionat. E necesară o atitudine potrivită, o concentrare și o organizare foarte bună de joc. Punctele sunt foarte importante, așa că avem nevoie de o evoluție bună, atât în faza defensivă, cât și în cea ofensivă în meciul de la Tunari.

Acest play-out se va juca, probabil, până în ultima etapă, așa că fiecare meci este foarte important pentru noi. Nici când am jucat la Satu Mare, nici în etapa trecută, cu Șelimbăr, nu am pus accent pe faptul că e un meci decisiv. Dar cu siguranță va trebui să facem un joc consistent sâmbătă, pentru a acumula puncte și pentru a rămâne pe poziția pe care suntem acum în clasament.

Cu siguranță, va fi un alt context acum decât la ultima întâlnire. Meciul nu se va mai juca pe teren sintetic, ci pe terenul de iarbă din Tunari. Antrenorul pe care îl aveau atunci (n.r. Dinu Todoran) nu mai este, deci s-a schimbat și banca tehnică. Am văzut că e o echipă care, la Chiajna, a făcut un meci destul de bun și a pierdut pierdut două puncte în prelungiri. Cu siguranță, vor juca să-și apere șansele, dar, desigur, eu mă concentrez mereu pe echipa mea și sper ca noi să fim echipa mai bună și mai determinată sâmbătă.

Sunt probleme medicale în continuare. Slavă cerului, avem opțiuni pentru a-i înlocui pe cei accidentați. E vorba de Carlo Casap, Pădurariu și Olariu. În rest, să sperăm că toți jucătorii vor fi valizi până la ora meciului. Și, bineînțeles, contez pe băieții mei și pe reacția lor după meciul de acasă, cu Șelimbăr, în care, în a doua repriză nu au făcut un joc bun. Așa că sper ca, în meciul de sâmbătă, să putem să avem o altă față și să venim și de pe bancă cu mai multă prospețime, cu mai multă claritate în joc”