Șirul de victorii, întrerupt în județul Bihor

Echipa noastră de fotbal a disputat azi cel de-al optulea meci de verificare din această iarnă, care a adus a doua înfrângere din perioada de pregătire. Pe terenul din comuna bihoreană Avram Iancu a fost C.A. Oradea – CSC Dumbrăvița 2-1, toate golurile fiind reușite în partea secundă.

În prima repriză, băieții noștri au arătat din nou aceeași prestație solidă din precedentele teste, în fața unui adversar puternic și bine așezat în teren. Formația noastră a avut o șansă uriașă de gol în minutul 29, când Bain, din fața porții, a reluat cu latul pe direcția portarului orădean. Câteva minute mai târziu, Tismonar a executat bine o lovitură liberă, dar balonul a ocolit ținta la mică distanță.

După pauză, „CAO” a scuturat de două ori plasa porții lui Trifon, prin atacantul Sergiu Jurj, care a punctat în minutele 57 și 85. Unicul gol al formației noastre a fost marcat, în ultimul minut de joc, de Cosmin Ciubotariu.

Echipa de start de astăzi a fost următoarea: Trifon – Bura-Koț, Bain, Moțiu – Amariei, Martinov, Zurbagiu (cpt.), L. Bodri, Ghinescu – Tismonar, Făgărășanu. În ultima jumătate de oră au mai intrat Vidican, Ilan, Benea, Olaru, Gologan, Ciubotariu, Paunchici și Grigoriu.

Au absentat cei doi accidentați – Dragan Paulevici (care va rata și primele meciuri oficiale din această primăvară, din pricina pubalgiei) și Dumitru Schinteie (așteptat să reia antrenamentele la finele acestei săptămâni).

„Sunt mai mulțumit decât la o victorie! A fost o primă repriză foarte bună făcută de noi, am fost mereu primii la minge, am avut câteva acțiuni foarte bune. În a doua repriză, am început un pic în scădere. În primele 15 minute din repriza a doua cred că am și pierdut meciul. Am făcut un pas în spate, am fost dominați, am pierdut din consistență la mijlocul terenului. Am rămas cu aceeași echipă până în minutul 60 în mod intenționat. Suntem într-un moment în care oboseala e la cote maxime, intenționat am făcut antrenamente foarte tari luni și marți, pentru că săptămâna trecută am fost prea proaspeți. E totuși cam devreme, reluarea campionatului e încă departe, iar această prospețime venită atât de repe de mi-a dat de gândit. De aceea i-am mai lăsat 15 minute după pauză, să le fie greu, pe un teren nămolos, cu noroi care se lipea de ghete. Cred că meciul acesta ne-a ajutat foarte mult”, au fost concluziile antrenorului Cosmin Stan.

Următorul meci de verificare pentru CSC Dumbrăvița (și penultimul din această iarnă) va avea loc sâmbătă, la ora 11.00, cu formația de Liga a IV-a CS Comloșu Mare.