Un an de la promovarea în Liga a II-a: „Simțeam că îi vom bate la penalty-uri, indiferent ce s-ar fi întâmplat!”
De exact un an de zile, CSC Dumbrăvița e în Liga a II-a. La 8 iunie 2022, s-a disputat returul barajului de promovare cu CSM Reșița. Pe arena din Valea Domanului, a fost 1-1 după 120 de minute de joc, iar alb-verzii s-au impus la loviturile de departajare cu 4-2.
Eroul acelei seri de neuitat a fost portarul Cătălin Trifon, care a avut o evoluție excelentă pe parcursul „dublei” cu CSM Reșița, iar la penalty-uri, a reușit să pareze execuțiile lui Călin Cristea și Valentin Munteanu. La un an distanță de la promovarea în Liga a II-a, l-am provocat la un dialog pe goalkeeperul nostru.
Cătă, mă gândesc că nu vei uita niciodată ziua de 8 iunie 2022, cea în care Dumbrăvița a obținut o promovare neașteptată în Liga a II-a!
Fără discuție! O promovare neașteptată, dar care nu a fost întâmplătoare. Am demonstrat acest lucru prin evoluțiile noastre din Liga a II-a, prin faptul că am reușit să ne salvăm deși nimeni nu ne dădea nicio șansă. Sentimentul acela, de la returul barajului de promovare, încă nu a trecut, cel puțin în ceea ce mă privește. Iar legat de sezonul de Liga a II-a, mă bucur că am reușit să le dăm peste nas tuturor celor care în vara trecută ne spuneau că noi vom fi primii retrogradați!
Tu, personal, când ai început să crezi în promovare?
Am auzit pentru prima oară de acest cuvânt, promovare, la începutul primăverii anului trecut, când domnul profesor (n.r. Cosmin Stan) ne-a spus că vrea să urcăm în Liga a II-a. A fost și o întâmplare hazlie, pentru că totul s-a petrecut înaintea primului nostru meci din play-off, cu Crișul Chișineu Criș. Atunci ne-a spus că visul lui e să ducă această echipă în Liga a II-a, iar doi-trei colegi au început să tremure în vestiar. Am pierdut acel meci acasă, cu 0-1, dar de atunci parcă s-a imprimat ceva în gândul meu. Eram convins că putem să facem această performanță. Iar pas cu pas, cu cât ne apropiam mai mult de finală, simțeam că vom promova!
În finala barajului de promovare, ați întâlnit CSM Reșița și au rezultat două manșe extrem de echilibrate, dar și cu foarte multă tensiune…
Așa e. Vă dați seama, în meciul tur, de la Dumbrăvița, cum gardul era foarte aproape de poarta mea, suporterii Reșiței, aflați acolo, au avut prilejul să mă jignească. Dar nu trebuia nici eu să fac ceea ce am făcut la finalul meciului de la Reșița, după ce ne-am impus la penalty-uri, când m-am dus spre tribuna unde se afla galeria lor. Dar se adunaeră mulți nervi, multă frustrare după aceste două meciuri.
După retur, țin minte că ai declarat că toată săptămâna te-ai rugat să se decidă acest baraj la penalty-uri, iar voi să câștigați. De ce?
Primul meci s-a jucat la noi, s-a încheiat 0-0, după ce noi am ratat o ocazie mare pe final. Suporterii lor m-au înjurat încontinuu. La final, m-am întors către ei și le-am spus „vă batem la voi acasă!”. În următoarele zile, în vestiar, le tot repetam băieților și antrenorului că vom câștiga la penalty-uri. Toată lumea râdea. În retur, am condus cu 1-0, iar când am încasat golul egalizator, în minutul 86, exact asta mi-a venit în minte, că îi vom bate la loviturile de departajare.
În retur, ai avut câteva intervenții salvatoare și în cele 120 de minute de joc, iar apoi, la penalty-uri, ai parat execuțiile lui Cristea și Munteanu. Cum te pregătești pentru o asemenea sesiune, de lovituri de departajare? Și care e nivelul de stres pentru un portar în astfel de momente, în condițiile în care pentru un jucător de câmp responsabilitatea durează câteva secunde, până când execută…
E stresul foarte mare. Te consumi foarte mult, mai ales când pleci pe minge dar nu reușești să o oprești. Te demoralizezi foarte tare. Eu am fost în situația aceasta la a doua execuție, nu am reușit să o prind, iar în mintea mea îmi spuneam doar că o voi apăra pe următoare. Nu m-am panicat că am luat gol. În momentele acelea, simțeam că îi vom bate la penalty-uri, indiferent ce s-ar fi întâmplat. Și dacă am fi ratat primele două execuții, aș fi apărat eu patru! Așa simțeam în momentul acela.
Va rămâne ziua de 8 iunie cea mai frumoasă din cariera ta de fotbalist?
N-aș putea spune că până acum am o carieră cu foarte multe realizări. Dar e clar că, deocamdată, pot spune că aceea a fost cea mai frumoasă zi din viața mea pe plan sportiv.
A urmat apoi un sezon foarte bun și în Liga a II-a. CSC Dumbrăvița s-a salvat fără baraj, cu două etape înainte de final, contrar tuturor așteptărilor, așa cum spuneai și tu…
Așa e… Mulți oameni din Timișoara și din județ, ne dădeau primii retrogradați. Toți oamenii cu care discutam mă întrebau care e rostul să ne înscriem în Liga a II-a, că oricum nu avem nicio șansă. Dar uitați că fotbalul nu se mai joacă cu numele și cu istoria. Fotbalul e despre băieți ambițioși, muncitori, care dau totul pe teren, indiferent de adversar, de scor și de condițiile de joc.
Care e, în opinia ta, secretul acestor reușite? Ce a avut Dumbrăvița și nu au avut alte echipe?
Secretul? Un singur om: Cosmin Stan. Omul acesta face totul corect, ca la carte. Nu există să mergi azi mai încet și mâine mai tare, indiferent dacă jucăm cu Unirea Constanța sau cu Dinamo. Pentru el, fiecare meci se tratează extrem de serios. Dacă nu ești serios zi de zi, iei loc lângă el pe bancă! El e secretul acestei echipe, el a creat tot ce s-a întâmplat până acum. Dacă nu era Cosmin Stan, probabil că Dumbrăvița era și acum în Liga a III-a.
Cum ți se pare nivelul Ligii a II-a, după primul an de experiență în acest eșalon?
Pentru mine a fost ceva complet nou… Nu am jucat fotbal de mare performanță până în vara trecută, am și avut o perioadă în care m-am lăsat, în timpul pandemiei, așa că pentru mine a fost poate mai greu decât pentru alți colegi. Am și trecut printr-o perioadă dificilă, pentru că eu eram obișnuit să mă împart între lucru și antrenamente. Când m-am lăsat de lucru, după promovare, nu mai știam ce să fac acasă, trebuia să găsesc o ocupație. Nu mai aveam cu ce să-mi umplu timpul. Abia din returul campionatului, corpul meu a început să se adapteze și să se regleze după noul ritm.
În acest sezon de Liga a II-a, au fost multe momente dificile atât pentru echipă, cât și pentru tine. Țin minte că, spre finalul toamnei, ai fost nevoit să aperi cu degetul luxat, după comoția suferită de Robert Mikloș în jocul de Cupă cu CFR Cluj.
Așa e. S-a întâmplat, din păcate, să mă accidentez. Nu am putut să gestionez cum trebuie nici perioada de recuperare, pentru că a fost nevoie să se apeleze la mine după ceea ce s-a întâmplat cu Robert. Dar am apărat în circumstanțele date. Cel mai greu mi-a fost în primul meci, cel cu Dinamo. Apoi, nu mai resimțeam durerile, pentru că îmi legam degetul în așa fel încât să nu îl simt și mergeam înainte. Nu puteam să mă dau la o parte.
Acum sunteți într-o vacanță destul de lungă. Cum vezi însă viitorul sezon, care începe în luna august?
Vor fi probabil așteptări mult mai mari din partea domnului profesor. Am reușit să depășim așteptările tuturor prin salvarea de la retrogradare, iar probabil că în sezonul ce vine „Mister” va cere mult mai mult. Va trebui să ne autodepășim și să obținem o clasare mai bună decât în primul sezon de Liga a II-a.