CSC Dumbravita se deplaseaza sambata la Pecica, unde va intalni pe Progresul, de la ora 14, in cadrul etapei a XII-a a Ligii 3. Pecicanii sunt la capatul unei serii de 3 jocuri din care au obtinut 7 puncte (2 -1 cu Pobeda si 0 – 0 cu Curtici, acasa, si 2 -1 la Periam) si ocupa locul 5 in clasament, la doar 2 puncte distanta de echipa noastra, situatie in care miza este locul 4, ultimul care permite accederea in play-off.

Pana la aceste ultime 3 partide, Progresul a mai cucerit 2 puncte pe teren propriu (1 – 1 cu Periam si cu Cermei) si 4 puncte in depasare (0 – 0 la Curtici, 0 – 2 la Dumbravita, 2 – 0 la Crisul, 0 – 2 la Ghiroda, si 2 -3 la Lipova).

Iata lotul utilizat de Sorin Balu in partida precedenta, de la Periam, si declaratia sa de dupa meci:

Zamfir –  Țugulescu, Telescu, Podină – Ștefan, Oancia, Saizu, Onișor – Răchită – Enciu, Capătă. Pe bancă: Burtic – Wild, Moraru, R. Bănățan, Tambor, O. Bănățan, Arsene.

Sorin Balu: „Un joc bun, am început cu 2 – 0 până în minutul 15, după care am controlat tehnico-tactic, dar fără să finalizăm. Gazdele au avut o singură ocazie mare, Artimon a trimis de la 18 metri din lovitură liberă o minge care a lovit bara laterală și a ieșit în aut de poartă, dar erau acolo pe fază Telescu și Zamfir. După pauză, în loc să ne distanțăm la 4,5 – 0, fiindcă am avut ocazii monumentale, am luat gol pe final cu largul concurs al portarului. Așa e în fotbal, ocaziile mereu se răzbună. În ultimele trei minute am suferit, gazdele au forțat egalarea dar ne-am apărat bine și am luat toate punctele puse în joc. Felicit jucătorii și ne pregătim mai departe cu un ciclu săptămânal normal. Suntem la doar două puncte de Dumbrăvița, echipă care ne va vizita sâmbătă.”

Inaintea meciului de sambata, antrenorul nostru, Cosmin Stan, ne-a spus: “Dupa aproape o luna jucam din nou in deplasare. In cele 3 meciuri consecutive de pe teren propriu consider ca am  fi putut mult mai mult si cred ca am fi meritat mult mai mult, pentru ca ne-am straduit sa jucam fotbal , chiar daca nu ne-a iesit tot timpul. Acum vine meciul de la Pecica, cu o echipa cu rezultate bune in ultimul timp, dar noi in deplasare am avut rezultate bune si am facut jocuri bune in compania echipelor din judetul  Arad si sper sa continuam pe aceeasi linie si in meciul de maine.”