Următorul adversar / De la Strungul, la Crișul

Primul oponent al formației noastre din play-off-ul Ligii a III-a e Crișul Chișineu Criș. Clubul s-a fondat în 1954, sub denumirea Strungul, iar cea mai mare parte a existenței sale a petrecut-o la nivel județean. Având în vedere realizările grupării de pe Crișul Alb din ultimele sezoane, putem spune că, pe plan fotbalistic, orașul traversează cea mai bună perioadă a sa.

Fotbalul din Chișineu Criș a mai fost însă prezent la nivelul eșalonului al treilea, în a doua jumătate a anilor 80 și începutul anilor 90. În 1985, Strungul a promovat în premieră în Divizia C, după ce a trecut de campioana Timișului, Auto Timișoara, într-un baraj în dublă manșă (1-0 la Chișineu Criș, 2-2 în returul din Freidorf). Echipa era antrenată de fosta glorie a UTA-ei, Gavrilă Birău, iar din staff-ul tehnic făcea parte și ex-polistul Leonida Nedelcu. În lotul se jucători se regăseau Vereș, Herjan, Goroagy, Varga, Pap, Pal, Telecan, Ruska, Oală, Ackermann, Mîrza, Matei, Zamfira, Miron, Acs, Morar sau Mălăieș.

Au urmat șapte sezoane consecutive la nivelul eșalonului terț, cea mai bună clasare a Strungului înregistrându-se în ediția 1987/1988, când a ocupat locul 5 în Seria a 8-a (câștigată de CFR Timișoara). În celelalte sezoane petrecute la acest nivel, formația din Chișineu Criș a avut următoarele clasări: 1985/1986 – locul 6, 1986/1987 – locul 13, 1988/1989 – locul 7, 1989/1990 – locul 9, 1990/1991 – locul 15, 1991/1992 – locul 13. În 1992, Strungul a ocupat, deci, locul 13 în Seria a 10-a, formată din 16 echipe, dar a retrogradat din cauza reorganizării gândite de FRF pentru acest eșalon (din 192 de echipe, împărțite în 12 serii de câte 16 formații, au rămas 80 de divizionare C, repartizate în patru serii de câte 20 de echipe).

După retrogradarea din 1992, echipa din Chișineu Criș – trecută între timp la denumirea actuală, Crișul – a activat doar la nivelul Ligii a IV-a. O încercare de revenire în „C” s-a consemnat la mijlocul ediției 2012/2013, când s-a început o colaborare cu Europa Alba Iulia, formație ce se afla în Liga a III-a și care și-a disputat meciurile de acasă, în retur, pe arena din Chișineu Criș. Colaborarea nu a mai continuat însă după finalul acelui sezon, iar cele două cluburi au mers pe drumuri diferite.

Crișul Chișineu Criș a câștigat Liga a IV-a Arad, ediția 2017/2018, și a trecut, după un baraj în dublă manșă, de laureata Gorjului, Petrolul Bustuchin. Practic, nu s-a disputat decât meciul tur, de pe terenul arădenilor, încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-0 (marcatori Modan 11, 18, 53 și Al. Pavel 62). În retur, Crișul a efectuat deplasarea la Bustuchin, însoțită chiar de un grup de suporteri, însă formația gazdă nu a asigurat asistența medicală la stadion și a pierdut meciul la „masa verde”. În schimb, cele două echipe au înlocuit returul cu un amical, încheiat la egalitate, 1-1.

În singura confruntare a barajului care s-a disputat, Crișul Chișineu Criș a fost Mucha – Ciornei (46, Teședan), Al. Pavel, Fl. Lazăr, Tomuț – Ember, C. Maghici, Fl. Gâlcă – Piț, Modan (75, Covaci), Cigan (90+2, Clej). Rezerve neutilizate au fost Pătroi – Al. Mihai și Fl. Drăgan.

Pe banca formației din Chișineu Criș se afla deja Adrian Abrudean, cel care conduce și azi de pe margine formația din județul Arad. El a preluat echipa chiar la mijlocul campaniei de promovare, adică la începutul lui 2018, îndreptându-se spre patru ani și jumătate de mandat la Crișul!

Urcarea în Liga a III-a nu a fost nici pe departe resimțită ca un șoc pentru Crișul, care a devenit una dintre forțele acestui eșalon. În primul sezon, 2018/2019, trupa din Chișineu Criș a încheiat competiția pe locul 7. În ediția următoare, întreruperea cauzată de pandemie a găsit-o pe locul 3 după 16 etape disputate. Iar în ediția 2020/2021, Crișul a terminat sezonul regular pe locul 2 și a participat la barajul de promovare în Liga a II-a. În semifinală, a fost însă învinsă de formația ce avea să izbutească accederea în eșalonul secund, Viitorul Șelimbăr. Sibienii s-au impus cu 2-0 la Chișineu Criș, iar în retur s-a consemnat egalitate, 2-2.

Crișul a încheiat sezonul regular al actualei ediții pe locul 3, pierzând în mod neașteptat poziția a doua (chiar în fața Dumbrăviței, în ultima etapă), după ce a înregistrat eșecuri pe linie în cele trei etape disputate în 2022 (1-2 acasă, cu Frontiera Curtici, 0-1 la Ghiroda și tot 0-1, acasă, cu Avântul Periam).

Confruntarea dintre CSC Dumbrăvița și Crișul Chișineu Criș, din prima etapă a play-off-ului Seriei a 8-a, va avea loc vineri, de la ora 17.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”.