Urmează o jumătate de an plină pentru micii noștri fotbaliști
Venirea primăverii înseamnă și reluarea competițiilor fotbalistice la nivel juvenil. La finalul lunii martie, în funcție de starea vremii, se vor relua campionatele la nivel județean, organizate de AJF Timiș, la care CSC Dumbrăvița e prezentă cu echipe la trei categorii de vârstă: U11 (antrenor Laurențiu Telescu), U13 (antrenor Adrian Ștefan) și U15 (antrenor Călin Mada).
Pe 20 martie, se va relua Cupa Satelor, cu faza 2 pe județ, programată la Carani. Comuna Dumbrăvița e reprezentată de o selecționară alcătuită pe scheletul echipei U13 a clubului nostru, pregătită de Adrian Ștefan, care a avut un parcurs aproape perfect în prima fază. Echipa comunei noastre a câștigat Grupa B, reușind trei victorii și o remiză și având un golaveraj remarcabil, 17-0. Programul complet al fazei finale va fi stabilit de AJF Timiș în această săptămână, celelalte patru participante fiind Carani, Periam, Dudeștii Noi și Sînandrei.
Luna aprilie (sau poate chiar sfârșitul lui martie, dacă vremea va permite) aduce reluarea „Kids Player Cup”, de la Arena Player din Dumbrăvița, unde participăm cu grupele U7 (antrenor Adrian Scrob) și U9 (antrenor Ovidiu Preda), competiție care, în principiu, va aduce jocuri o dată la două săptămâni.
În organizarea clubului nostru, urmează, în vară, Cupa Ștefan Dobay 2022, pentru 3 grupe de vârstă. În 11 iunie, vor fi implicate echipele U11 (Laurentiu Telescu) și U9 (Ovidiu Preda), iar în 27 august e programată întrecerea rezervată categoriei U7, a celor mai mici, unde ne va reprezenta echipa lui Adrian Scrob.
Copiii noștri vor participa, în acest an, și la alte turnee, organizate în județul Timiș, în țară și chiar în străinătate.
În acest weekend, la Buziaș, echipa U9 a lui Ovidiu Preda ne va reprezenta, prin cele două grupe ale sale, la întrecerile rezervate categoriilor de vârstă 2013 și respectiv 2014, din cadrul AJF Junior Cup.
În perioada 1-3 aprilie, vom participa la Cupa de Vest de la Covaci, cu două echipe înscrise la categoria U13. E vorba de grupele 2009 și 2010, pregătite de Adrian Ștefan.
Între 18 și 21 aprilie, prin sprijinul comitetului de părinți, ne deplasăm la Cheile Grădiștei, unde se va desfășura Festivalul Campionilor. Vom fi reprezentați în competiție la categoria U9, de grupa 2014, pregătită de Ovidiu Preda.
În ultima decadă a lunii mai și prima a lunii iunie, vom merge în apropiere, la Ghiroda, pentru Cupa de Vară. Între 27 și 29 mai, se vor duela acolo echipele noastre U15 (antrenor Calin Mada), U13 (prin grupa 2010, a lui Adrian Stefan) și U9 (prin grupa 2014, pregatita de Ovidiu Preda). Apoi, între 3 și 5 iunie, vor evolua echipele U13 (de data aceasta prin grupa 2009, pregatita tot de Adrian Stefan), U11 (Laurentiu Telescu), U9 (acum prin grupa 2013 a aceluiasi Ovidiu Preda) și U7 (Adrian Scrob).
Aproximativ în aceeași perioadă, Ripensia Timișoara organizează prima ediție a Memorialului Marjan Maric, în amintirea celui care ne-a fost jucător până în pauza de iarnă și care și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier la mijlocul lunii ianuarie. În 28 și 29 mai, vom participa în competiție cu echipele U11 (Laurentiu Telescu) și U7 (Adrian Scrob), iar în 4 si 5 iunie, cu U15 (prin grupa 2008, a lui Calin Mada).
În fine, in primele două luni de vară, juniorii noștri au șansa participării la două competiții prestigioase în străinătate, gratie sprijinului comitetelor de părinți de la grupele în cauză.
Astfel, în perioada 16-19 iunie, la Belgrad, are loc Dragan Mance Cup 2022, unde vom fi prezenți cu echipele U9 (Ovidiu Preda) și U13 (Adrian Ștefan).
Apoi, în intervalul 14-20 iulie, vom merge în Ungaria, la Pecs, locul de desfășurare al Youth Football Festival. În competiția din țara vecină, participăm la categoria U13, cu echipa pregătită de Adrian Ștefan.