Vineri, 9 aprilie, de la ora 17.00, pe arena „Ștefan Dobay”, CSC Dumbrăvița va juca împotriva celor de la Progresul Pecica, într-o partidă contând pentru runda a 15-a a Ligii a III-a.
Duelul contra arădenilor va fi al 5-lea joc pe care alb-verzii îl vor disputa în această primăvară. Până acum, elevii lui Florin Bătrânu au strâns două victorii, 2-0 cu Ezeriș și 3-2 în deplasare la Cermei, dar și două eșecuri, ambele la limită, 0-1, acasă cu Periam și pe terenul ocupantei locului secund, Lipova.
Alb-verzii sunt, însă, deciși să stopeze seria înfrângerilor. Misiunea nu este una ușoară, căci trupa din Pecica e redutabilă în deplasare. Din cele 7 jocuri disputate de arădeni pe teren străin, 5 s-au încheiat cu victoria Progresului. Arădenii au plecat steagul până acum doar la Lipova (0-1), în timp ce în deplasare la Ezeriș au remizat alb, 0-0.
Progresul ocupă locul al 4-lea în seria a 8-a a eșalonului trei, cu 23 de puncte acumulate (unul în plus față de Dumbrăvița) în cele 14 etape scurse din campionat. În runda precedentă, trupa din Pecica a evoluat tot în deplasare. Elevii lui Dan Stupar s-au impus cu 3-0 pe terenul celor de la ACS Poli. Iată, însă, și garnitura utilizată de tehnician în partida ce a contat pentru etapa a 14-a:
Progresul Pecica (antrenor Dan Stupar): Drăgău – Rosenblum, Bilia, Wild (cpt.), Aldan – Călin (’46, Smith), Iuga, Rădulescu (’60, Răchită), Bozean, Simion – Capătă (’78, Saizu).
În tur, la Pecica, formația noastră a câștigat cu scorul de 1-0. Unicul gol al meciului a fost reușit de către Andrei Făgărășanu, cel care până acum în acest sezon a punctat de 8 ori.
FLORIN BĂTRÂNU: „Ne așteaptă un meci dificil, dar sper că vom câștiga”
Înaintea confruntării cu trupa arădeană, antrenorul principal al Dumbrăviței, Florin Bătrânu, a declarat: „Am început bine stagiunea de primăvară, cu două victorii. Din păcate, au urmat două înfrângeri. Dar jocul nostru, în ciuda acestor rezultate, a fost unul bun. Am avut neșansă. Ultima partidă pe care am susținut-o, cea cu Lipova, îmi dă speranțe. Cred că vom face un joc plăcut și sper că vom și câștiga. Ne așteaptă un meci dificil, căci Pecica are jucători experimentați, dar sper să-l tranșăm în favoarea noastră”.
Pentru partida cu Progresul, antrenorul Florin Bătrânu se poate bizui pe aproape întreg lotul. Singurul jucător indisponibil este Răzvan Morariu, suspendat.