Victorie concludentă la Ghiroda, în ultima repetiție dinainte de start
Echipa noastră de fotbal a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final.
Partida a început în nota de dominare a alb-verzilor. În minutul 4, Buțu a șutat în blocajul lui Bocșan, iar mingea a ieșit în corner. La lovitura de colț rezultată, Popovici a centrat, iar Gladun a reluat cu capul, puțin alături.
A ieșit apoi la rampă Mucuță. În minutul 20, atacantul sosit de la Dunărea Călărași a reluat cu capul, puțin peste poartă, de la limita careului mic, o centrare venită din corner de la Popovici. Iar în minutul 27, Dragoș Mucuță a deschis scorul, punând simplu latul, din fața porții, la capătul unei acțiuni-șnur a formației noastre.
Buțu s-a remarcat și el, în minutul 30, cu o recuperare în jumătatea adversă de teren și un șut de la 22 de metri, puțin peste poartă. Iar până la pauză, Mucuță a mai avut o ocazie bună pe contraatac, în minutul 39, dar a fost blocat de Șteta chiar în momentul șutului.
După pauză, coordonatele s-au păstrat, în ciuda schimbărilor numeroase efectuate în ambele tabere. Dumbrăvița a continuat să controleze ostilitățile, să fie mai prezentă în jumătatea adversă de teren, însă golurile desprinderii au venit, în cele din urmă, în ultimul sfert de oră.
Andrei Burlacu a dublat avantajul formației noastre, în minutul 75, cu un șut din interiorul careului. Iar în minutul 87, Norbert Leczki a închis tabela cu o reluare din fața porții, după o așezare din stânga a proaspăt venitului Krista.
Din nou, staff-ul nostru nu s-a putut baza pe cei trei jucători accidentați, Curescu, Panaite și Dussaut, care vor rata, cel mai probabil, și startul sezonului.
Antrenorul Florin Fabian a început jocul cu formula Mikloș – Datcu, Butnărașu, Șeroni (cpt.), Negrea, C. Gladun – S. Popovici, Cibi, B. Vasile, Buțu – Mucuță. Pe parcurs au mai intrat Toroc, Enășescu – Pădurariu, Gunie, Burlacu, N. Pop, Leczki, Krista, G. Gladun, Paunovici.
Peste fix o săptămână, e programat primul joc oficial al formației noastre în sezonul 2026/2027. Sâmbătă, 1 august, de la ora 11.00, întâlnim fosta prim-divizionară FC Hermannstadt, pe stadionul „Ștefan Dobay”, în runda inaugurală a Ligii 2.
La final, antrenorul echipei noastre, Florin Fabian, a declarat:
„M-a interesat foarte mult în ultimul joc de pregătire să avem un ritm susținut, un ritm apropiat de cel de competiție. Jocul nostru a arătat destul de bine, adică exprimarea echipei a fost bună, cu intensitate, organizare de joc, cu pressing, exact ceea ce am încercat să pregătim și, practic, acestea au fost obiectivele pentru astăzi. Sunt bucuros pentru modul în care a arătat echipa, sunt bucuros pentru că am și câștigat și e important pentru moralul nostru, pentru începutul de sezon.
Nu aș vrea să spun că vreunul dintre nou-veniți s-a integrat mai bine decât celălalt. Încercăm să-i integrăm pe toți, pentru că lotul nostru e destul de redus numeric și ne vom baza, probabil, în campionatul acesta, și pe mulți tineri. Ați văzut că și astăzi a intrat Gabriel Gladun, născut în 2010. Deci încercăm să dăm credit tinerilor, dar mă gândesc că, în momentul când îi vom avea recuperați și pe cei trei jucători accidentați, Dussaut, Panaite și Curescu, vom avea lotul așa cum îmi doresc eu, aproximativ. Sigur că întotdeauna e loc de mai bine, dar e lotul pe care, practic, mi l-am propus. Eu cred că, în două săptămâni, vom putea conta pe ei. Planurile noastre sunt undeva pentru meciul de Cupa României, asta înseamnă 12 august, dacă nu mă înșel.
Eu sper să arătăm mai bine în general, nu doar în ofensivă, adică să avem un început de sezon mai bun decât anul trecut, să arătăm mai bine, să fim o echipă mai sigură pe noi și, de ce nu, să avem un parcurs mai bun.
Nu, nu e nicio șansă faptul că jucăm în prima etapă cu Hermannstadt. Ei s-au reunit, au rămas o serie de jucători din Superligă, care au calitate, nu mai spun de Nsimba și Afalna, care sunt atacanții lor. Au revenit de la Șelimbăr, am înțeles, câțiva jucători împrumutați, de la Interstar Sibiu alți câțiva jucători împrumutați, Oroian de la ASA Târgu Mureș… Deci echipa lor va arăta destul de bine sau poate chiar foarte bine din punct de vedere al CV-urilor jucătorilor. Dar noi vom pregăti meciul exact cum l-am pregătit și pe cel de astăzi și cum urma să-l pregătim meciul din prima etapă, indiferent cu cine am fi jucat. E primul meci acasă, vreau să începem cu dreptul, să arătăm bine. Asta e dorința mea”.