Test util, în compania echipei din Carani
Echipa noastră a disputat, în această seară, primul test din această perioadă de pregătire. Pe stadionul „Ștefan Dobay”, alb-verzii au dispus de formația de Liga a IV-a CS Sânandrei Carani, scor 8-0.
Scorul a fost deschis la cinci minute după primul fluier, de Raul Ailenei, cu un șut de la 20 de metri. Același Ailenei a realizat „dubla” în minutul 22, de această dată din penalty, stabilind și rezultatul primei reprize.
În partea secundă, echipa noastră a fost complet schimbată și au intrat numeroși jucători tineri aflați sub observație. Scorul a fost majorat la trei minute de la reluare, de Eric Adam, dintr-o lovitură liberă. S-a făcut apoi 4-0, în minutul 59, când a înscris unul dintre tinerii testați, Savu. Scorul a continuat să crească: în minutele 69 și 84 a semnat o „dublă” Daniel Olariu (fostul atacant al echipelor Politehnica Timișoara, CSC Șelimbăr și CS Afumați) și și-au mai trecut numele pe lista marcatorilor Raul Popa (atacant ce aparține de UTA, împrumutat în ultimul sezon la Timișul Șag) și Bogdan Sima.
Și în primul 11, s-au regăsit trei jucători testați de clubul nostru: fundașul dreapta Ștefan Miclăuș (18 ani, Politehnica Timișoara), mijlocașul stânga Andrei Gavrilă (23 ani, Viitorul Arad) și atacantul francez de origine cameruneză Jean-Calvin Mbanga (22 ani, ultima oară la SC Lusitânia dos Açores, în eșalonul al treilea al Portugaliei),
Echipa noastră a început meciul în formula Brașoveanu – Miclăuș, Butnărașu, Misăraș, Gladun – Ailenei, Cibi – Sofran, Pădurariu, Gavrilă – Mbanga. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Berințan, Mikloș – Sturzu, Baream, Sima, Olaru, Bologa, Oancia, B. Vasile, Adam, Vasic (jucător din Serbia), Andrieș, R. Popa, M. Savu, Olariu.
„Scorul nu are nicio relevanță, dar am încercat să imprim echipei, atât pe fază defensivă, cât și pe fază ofensivă, principiile care să ne ajute să implementăm concepția mea de joc. Au fost lucruri pozitive, dar e clar că sunt și lucruri de corectat. Cu siguranță, avem mult de lucru. A fost și un prilej de acumulare, pentru că suntem în perioada acumulărilor. Bineînțeles, am vrut să îi văd la lucru pe câțiva jucători care sunt în probe, să mă edific asupra lor. Una peste alta, a fost un test util, care ne dă câteva repere pentru viitor. Probabil până vom pleca în cantonament vom avea în mare parte lotul cristalizat. Așa mi-aș dori și sper să reușim să luăm jucătorii care să aducă în mod cert un plus și alături de care să ne putem lupta în campionat de la egal la egal cu oricine și să facem față rigorilor Ligii 2”, a declarat, la final, antrenorul principal al echipei noastre, Florin Fabian.
Următorul test pentru formația noastră va avea loc sâmbătă, de la ora 10.30, cu Corvinul Hunedoara. Partida va avea loc pe arena proprie a oponenților noștri, Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara.
Foto: OVIDIU SAVA