Victorie în primul test al iernii
Echipa noastră de fotbal s-a impus cu 3-1, în primul amical al iernii, disputat în compania formației de Liga a IV-a CSU Universitatea de Vest Timișoara.
În meciul desfășurat pe „sinteticul” de la Giarmata Vii, scorul a rămas nemodificat în prima repriză. CSU UVT a avut câteva ocazii importante la începutul partidei, însă Mikloș a intervenit de fiecare dată exact. Alb-verzii au răspus mai întâi prin Gondiu – șut de la 18 metri, pe direcția portarului, în minutul 25 – și apoi prin Sergiu Popovici, care a reluat cu capul de la marginea careului, dar Gakos a reușit să rețină.
Repriza secundă a fost mult mai animată. În minutul 48, Sofran a pătruns pe dreapta și a trimis spre colțul lung, însă a ratat ținta. Apoi, în minutul 53, Curescu a fost faultat în careul advers, iar Gheorghe Gondiu a transformat lovitura de pedeapsă. Același Gondiu putea realiza „dubla” în minutul 59, când a trimis cu capul pe direcția portarului, din poziție bună, după un corner bătut de pe stânga de Casap.
CSU UVT a egalat la faza următoare, pe contraatac, prin Fabian Popovici. Pe fondul unei probleme medicale, Cristea nu a putut intra în repriza a doua, astfel că în locul lui Gondiu a fost reintrodus Alexandru Buțu, care a și făcut 2-1 imediat, în minutul 62, după o combinație cu mezinul lotului, Paunovici.
În minutul 66, acelați Buțu a insistat în careul advers, portarul a încercat să degajeze, dar mingea l-a lovit pe atacantul nostru, de unde a ricoșat în transversală.
3-1 s-a făcut, în cele din urmă, în minutul 71, atunci când Cosmin Gladun, urcat în careul advers, a înscris cu un șut la colțul scurt, din lateral stânga. Ultima ocazie importantă a alb-verzilor s-a consemnat în minutul 83, când Curescu a tras de la marginea careului, balonul a fost deviat de un fundaș al „studenților”, iar portarul a respins cu greutate în corner.
CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Mikloș – Morariu, Butnărașu, Panaite, R. Ciurel – Cibi, B. Vasile – S. Popovici, Buțu, Calotă – Gondiu. Au mai intrat Brașoveanu, P. Toroc – Sofran, Misăraș, Gladun, Pureca, Pădurariu, Casap, Paunovici și Curescu.
CSU UVT (antrenor Emanuel Pătrașcu): G. Gakos – Fotoniu, A. Mada, Angheli, A. Popescu – Semeniuc, Bănceanu, Ferțu, Fl. Olariu – Botoșneanu, Belmiloud. Au mai intrat Matei, Marcu – M. Olariu, Turdean, Vegh, Șandor, F. Popovici, Minyanda, Vlădic
Pentru echipa noastră urmează o nouă săptămână de pregătire pe plan local, ce se va încheia cu un amical în compania liderului din Liga 2, Corvinul Hunedoara. Partida e programată sâmbătă, 24 ianuarie, la ora 12.30, la Deva, pe terenul sintetic din complexul „Cetate”.
La final, antrenorul echipei noastre, Florin Fabian, a declarat următoarele:
„Am avut obiectivele noastre, nu neapărat de rezultat, deși întotdeauna le-am zis băieților că sunt importante și rezultatele din pregătiri. Am urmărit anumite aspecte legate de organizarea de joc. Parțial sunt mulțumit, e și primul meci de pregătire. Ca obiectiv general, am avut în primul rând creșterea parametrilor fizici și, bineînțeles, organizarea defensivă. Dar sunt și nemulțumit puțin, pentru că aștept mai mult de la unii jucători. Suntem împreună de șase luni și chiar dacă e primul meci, vrem ceva mai mult în special în partea ofensivă.
Din punct de vedere fizic, băieții au stat bine. La testul fizic care l-am avut marți rezultatele au fost foarte bune. Asta înseamnă că băieții și-au făcut programul de vacanță. Din punct de vedere medical mai avem probleme cu Daniel Olariu și o ușoară problemă la gleznă Raoul Cristea. Urmează o altă săptămână, cu diferite obiective pe care le urmărim.
Sper ca Paul Toroc să aducă o concurență benefică pentru postul de portar și sper să ne ajute atunci când va evolua. Rămâne de văzut. Are nevoie de meciuri, n-a jucat de șase luni un meci oficial și jocurile acestea de pregătire îi vor prinde foarte bine. Așa că rămâne vedem la postul de portar cum vor evolua lucrurile. Așteptăm încă doi-trei jucători, sperăm cât mai repede, în săptămâna următoare să putem să perfectăm transferurile de care avem nevoie.
Rămâne de văzut dacă plecarea lui Ailenei va fi o pierdere pentru noi. Sper să putem să aducem un alt jucător pe poziția lui. Sper să putem să îl rezolvăm pe Hodoșan de la UTA, pentru că despre el este vorba, care să vină să suplinească plecarea lui Ailenei”.