Vizităm o candidată la promovare
În epilogul etapei a 5-a din Liga a II-a, vizităm una dintre formațiile care și-au anunțat răspicat intențiile de promovare pe prima scenă. E vorba de echipa din Buzău, care din această vară evoluează din nou sub brandul Gloria. Aflată la al patrulea sezon consecutiv în eșalonul al doilea, formația antrenată de experimentatul Cristian Pustai mizează pe un nucleu experimentat și omogen, la care s-au adăugat câteva transferuri notabile efectuate în pre-sezon.
Buzăul fotbalistic traversează o perioadă de ascensiune. După falimentul vechiului club, în 2016, autoritățile locale au inclus o nouă echipă de fotbal în clubul municipalității, SCM Gloria, care a urcat spre Liga a II-a, pas cu pas, pornind de la cel mai de jos nivel. Promovarea în „B” s-a realizat în 2019, cu Ilie Stan la timonă, după un sezon în care buzoienii au depășit formații cu pretenții, precum Oțelul Galați, Foresta Suceava sau Ceahlăul Piatra Neamț. La prima participare în eșalonul secund, în ediția 2019/2020, noul club s-a găsit pe locul 8 în momentul întreruperii campionatului din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus. Au urmat două sezoane cu participări în grupa de retrogradare: în 2020/2021, locul 12 în sezonul regulat și locul 3 în Grupa B din play-out, iar în 2021/2022, locul 8 în sezonul regulat și prima poziție în Grupa B din play-out.
Deși a ratat calificarea în play-off în sezonul trecut, antrenorului Cristian Pustai i s-a dat în continuare credit. De asemenea, cei mai mulți dintre jucătorii din stagiunea precedentă au rămas la echipă, plecarea cea mai notabilă fiind însă cea a golgheterului Adrian Chică-Roșă la FC Brașov.
Au sosit, în schimb, jucători cu experiență, cei mai mulți dintre ei colaborând și în trecut cu antrenorul Cristian Pustai. E vorba de Valentin Alexandru și Andrei Blejdea (ambii de la „U” Cluj), Georgian Honciu (FC Argeș), Valentin Munteanu (CSM Reșița), Sergiu Pârvulescu (Petrolul), Răzvan Matiș (Concordia Chiajna), Kristi Marku (Kukesi, Albania) și Andrei Banyoi (Nyiregyhaza, Ungaria). În plus, conducerea a fost întărită prin numirea unui președinte experimentat, Auraș Brașoveanu, venit de la Concordia Chiajna, el fiind și reprezentant al cluburilor din Liga a II-a în Comitetul Executiv al FRF.
Iată lotul pe care se bazează în acest sezon Gloria Buzău:
Portari: Albert Popa, Relu Stoian, Boison Wynney;
Fundași: Kristi Marku, Bogdan Oteliță, Sergiu Pîrvulescu, Robert Sălceanu, Daniel Vîrtej, Kamil Wiktorski;
Mijlocași: Alin Cârstocea, Cristian Ciobanu, Eduardo Feitoza Dudu, Pablo Gaitan, Georgian Honciu, Dragoș Lazăr, Ariel Lopez, Alin Manea, Răzvan Matiș, Alexandru Munteanu, Valentin Munteanu, Dinko Trebotic, Rareș Uțiu;
Atacanți: Valentin Alexandru, Andrei Banyoi, Andrei Blejdea, Dorin Burlacu, Mihai Neicuțescu.
În primele patru runde, buzoienii au acumulat 7 puncte, după două victorii (1-0 cu Ripensia Timișoara și 3-1 la Metaloglobus București), o remiză (1-1 cu CSM Slatina) și un eșec (2-3 la Csikszereda). Cel mai în formă jucător al Gloriei în acest început de sezon e Cristian Ciobanu, autor a 3 goluri.
Partida Gloria Buzău – CSC Dumbrăvița va avea loc luni, 5 septembrie, de la ora 16.30, și va fi televizată de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.