Revedere cu FC Bihor după 12 zile
Faza play-off din Cupa României ne pune din nou față în față cu FC Bihor Oradea, la 12 zile distanță de la jocul direct din campionat. Partida va avea loc miercuri, 27 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay”, și va fi transmisă în format live video prin intermediul partenerilor noștri de la Dumbrăvița TV.
Pe 15 august, ne-am întâlnit cu cei de la FC Bihor, în deschiderea etapei a 3-a din Liga 2, pe stadionul „Iuliu Bodola”. A rezultat o înfrângere cu 3-2, dureroasă pentru echipa noastră, mai ales prin prisma desfășurării scorului. Am condus cu 2-0, prin reușitele lui Cosmin Gladun (6) și Daniel Olariu (54), dar gazdele au întors rezultatul prin Angelo Cocian (64), Ioan Hora (74) și Dragoș Tescan (81). Cronica partidei poate fi recitită AICI.
De această dată, întâlnirea din Cupa României – decisivă pentru accederea în grupe – va avea loc pe stadionul „Ștefan Dobay”. Ambele echipe vin după înfrângeri în campionat: alb-verzii, 2-3 acasă cu ASA Târgu Mureș, iar bihorenii, 1-2, în deplasare, la Câmpulung Muscel.
Înaintea revederii cu bihorenii, antrenorul Florin Fabian a declarat:
„Aștept o reacție, aștept să ne luăm revanșa și să jucăm dezinvolt. E un meci de Cupă, vom juca cu cea mai bună echipă posibilă și sperăm să putem să facem un joc bun și să mergem mai departe, dacă se poate.
Bineînțeles, e un avantaj că jucăm pe teren propriu. Sunt convins că băieții vor avea reacție și după acest meci, pierdut cu ASA Târgu Mureș, dar și după ceea ce s-a întâmplat la Oradea. E clar, vom încerca să ne calificăm!”.
CSC Dumbrăvița și FC Bihor s-au întâlnit o singură dată într-un meci oficial pe stadionul „Ștefan Dobay”. În sezonul regular al ediției trecute din Liga 2, ne-am impus cu 1-0, prin reușita lui Modan din minutul 38. Cronica partidei din 14 septembrie 2024 poate fi recitită AICI.
FOTO: Vlad Ardelean