Cifrele sezonului: Tinerețea – printre principalele atribute ale lotului

Echipa noastră de fotbal a debutat în această toamnă la nivelul ligii secunde. Și nu a făcut-o cu un lot experimentat la acest nivel (nici măcar cu un lot foarte vârstnic). Din contra, alb-verzii au format una dintre cele mai tinere grupări din actuala ligă secundă, ponderea jucătorilor născuți începând cu anul 2000 trecând de jumătate.

Așa cum prezentam în materialul de ieri, CSC Dumbrăvița a utilizat 26 de jucători în meciurile de campionat disputate până acum în Liga a II-a. Luând în calcul vârsta pe care au împlinit-o în cursul anului 2022, putem concluziona că lotul se remarcă prin tinerețe, media generală de vârstă fiind de 22,6 ani! E drept, 18 din cei 26 au împlinit cel puțin 20 de ani, dar e de remarcat în primul rând ponderea redusă a jucătorilor 30+.  Doar trei jucători din lotul folosit în acest sezon au atins această bornă: Adrian Ungureanu – 33 (care e și singurul jucător născut înainte de 1990!), Costel Zurbagiu – 31 și Călin Toma – 30. Practic, din întregul lot, această categorie de jucători reprezintă doar 11,54%.

În schimb, mai bine de jumătate din echipă a fost formată din jucători născuți începând cu anul 2000. 14 din cei 26 se încadrează în această categorie, adică 53,8% din lotul utilizat! Iată-i pe cei mai tineri din lotul nostru:

Anul nașteriiNumele jucătorului
2000Luca Bodri, Toma Bodri, Sergiu Sabău
2001Petre Simon
2002Alexandru Tismonar, Adrian Bain
2003Andrei Olaru, Eduard Amariei, Daniel Grigoriu
2004Cristian Grancea, Denis Curea, Tudor Moțiu
2005Denis Blickling, Patrick Pașcalău

Dintre jucătorii care aparțin acestei categorii de vârstă, cel mai des utilizat a fost Luca Bodri (15 meciuri de campionat / 1.092 de minute), iar cel mai puțin utilizat a fost Sergiu Sabău (1 meci / 14 minute). În plus, jucătorii născuți începând cu anul 2000 au înscris 9 din totalul de 20 de goluri ale formației noastre din acest sezon. Marcatorii din această categorie sunt Petre Simon (4 goluri), T. Bodri, L. Bodri, Grigoriu, Pașcalău (câte 1).