Debut de foc în Cupa României: miercuri, pe „Electrica”, cu Poli!
Echipa noastră de fotbal pornește la drum în ediția 2026/2027 a Cupei României Betano. În acest sezon, începem competiția din turul 3, în care sorții ne-au adus în față un adversar puternic, Politehnica Timișoara. Meciul va avea loc miercuri, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”.
Jocul din Cupa României vine într-o perioadă extrem de aglomerată pentru alb-verzi. După primele două meciuri de campionat – 1-1 miercurea trecută, cu CSM Olimpia Satu Mare, și 0-1 sâmbătă, la Ștefăneștii de Jos – vine confruntarea cu Poli și apoi jocul din Liga 2, de sâmbătă, cu SC Popești Leordeni. Iar o calificare în play-off ar însemna alte două jocuri oficiale și în săptămâna ce urmează.
Cu toate acestea, antrenorul Florin Fabian subliniază că își dorește ca Dumbrăvița să repete performanța din sezonul trecut, când echipa a atins faza grupelor din Cupa României.
Iată ce a declarat tehnicianul nostru înaintea duelului cu alb-violeții:
„E clar că nu am început bine campionatul, prin rezultatele pe care le-am înregistrat săptămâna trecută, și e clar că trebuie să ne regrupăm repede, pentru că urmează alte două meciuri în această săptămână. Sigur, au fost discuții cu echipa și i-am văzut pe băieți destul de afectați de rezultatul de sâmbătă, de la Ștefănești, pentru că era un meci pe care n-aveam voie să-l pierdem. Dar așa e fotbalul… Vine următorul meci și trebuie să ne capacităm pentru a arăta bine miercuri, cu Poli, în Cupa României.
Noi, încă dinaintea meciului cu Satu Mare, știam că ne așteaptă zece zile foarte grele, complicate, cu patru meciuri. Am avut și probleme de lot și avem în continuare. Trebuie să fim foarte atenți cum gestionăm această săptămână. Ceea ce pot să vă spun este că meciul de miercuri, cu Poli, îl vom juca la victorie. Indiferent cine va intra în teren, vom trata foarte serios meciul. Și, după aceea, ne vom gândi și la jocul de sâmbătă, cu Popești-Leordeni.
Așa ne-am propus împreună cu conducerea administrativă și cu băieții: să încercăm să reedităm parcursul din sezonul trecut din Cupa României. Vom încerca să ajungem în grupe, vom face tot ce depinde de noi miercuri și, după aceea, rămâne de văzut ce va fi în continuare. E clar că ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă care are un lot echilibrat numeric și valoric. Noi va trebui să ne întrebuințăm foarte mult pentru a trece mai departe în Cupa României.
Ne-am întâlnit cu Poli în al doilea meci de pregătire din perioada precompetițională. Sigur, îi cunoaștem bine, atât eu, cât și jucătorii mei. Dar fotbalul se joacă pe teren, iar noi vom aborda meciul curajos și vom vedea cine va ieși învingător. Sper să fim noi, dar, totodată, mă gândesc și ca echipa să se exprime mai bine decât în primele două meciuri oficiale pe care le-am avut, cu Satu Mare și Ștefănești”.
Foto: Gabi Benga