Duelurile cu Ripensia, în fața celui de-al șaselea „episod”
Prima zi a lunii aprilie programează ultimul derby al județului Timiș din ediția 2022/2023 a Ligii a II-a de fotbal. Pe arena „Ștefan Dobay”, vom întâlni Ripensia Timișoara, în etapa a 2-a a Grupei B de play-out. Va fi al șaselea duel direct oficial între cele două formații, care s-au reîntâlnit în acest sezon la același nivel fotbalistic după o pauză de șase ani.
Dumbrăvița și Ripensia au mai fost colege de eșalon la mijlocul deceniului trecut, în Liga a IV-a. De la prima întâlnire directă oficială s-au scurs aproape opt ani și jumătate. La 26 octombrie 2014, pe actuala arenă „Ștefan Dobay”, Ripensia se impunea cu 2-0, printr-o „dublă” semnată de senegalezul Ndiaye Mediop în minutele 19 și 60. Singurul supraviețuitor din loturile care se înfruntau la data amintită e portarul nostru, Robert Mikloș, cel care a figurat ca rezervă a tatălui său, Arpad. Totodată, dumbrăvițenii erau antrenați de actualul manager al secției noastre de fotbal, Florin Macavei, în vreme ce pe banca roș-galbenilor se afla Radu Suciu, acum director al CSC Dumbrăvița.
Iată cum arătau cele două formații la prima lor întâlnire oficială:
CS Dumbrăvița (antrenor Florin Macavei): A. Mikloș – Rosenblum, Cengher, Ștreangă, Mihălceanu, Demian, Todor (46, Bungău), Opriș (46, Izsak), Al. Ionuț (77, Giurgiu), Z. Kovacs, L. Stoica
Ripensia Timișoara (antrenori Ovidiu Olariu și Radu Suciu): Carlaonț – Nohai (90+2, Luca), Ciobai, Solomon, Cărpinișan, Păscăleanu, Francescu, Mediop (89, Vasilcin), Briciu, Ad. Popa (90+2, Bobină), Rațiu (78, Ungur)
În Liga a IV-a, au fost în total patru confruntări directe, toate câștigate de roș-galbeni. Ultima dintre ele a fost cea mai strânsă: victorie cu 1-0 pentru timișoreni la Dumbrăvița, în martie 2016, prin golul marcat de Florin Nanu, actualul antrenor al grupei de copii născuți 2012-2013 a clubului nostru.
Cele două grupări s-au regăsit în același eșalon în acest sezon, după o pauză de mai bine de șase ani. În sezonul regular al actualului sezon, ne-am duelat cu Ripensia tot pe arena „Ștefan Dobay”, pe 1 octombrie 2022, când am reușit să ne impunem cu 1-0. Rezultatul a fost stabilit încă de minutul 9, atunci când Stoi a deviat în proprie poartă o minge șutată, din lovitură liberă, de Tismonar.
Iată alcătuirile celor două formații la meciul disputat în urmă cu aproape o jumătate de an:
CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Trifon – Bura-Koț, Zurbagiu (cpt.), C. Toma – Tismonar, Tănase, Martinov, L. Bodri, T. Bodri (54, Ghinescu) – Paulevici (87, Simon), Pașcalău (69, Curea)
Ripensia Timișoara (antrenor Iulian Muntean): Dobre (65, Toroc) – Zamfirescu (78, Fridrich), Lalic, Țieranu, Gladun – Stoi (cpt.), T. Călin – Mihart (69, Vidrăsan), Zimța (78, Morariu), Piftor (60, Mogoș) – Gavra
În continuare, vă prezentăm rezultatele și marcatorii tuturor confruntărilor directe oficiale dintre Dumbrăvița și Ripensia:
26 octombrie 2014 Dumbrăvița – Ripensia 0-2 (Mediop 19, 60)
16 mai 2015 Ripensia – Dumbrăvița 4-2 (Bobină 22, Briciu 54, Mediop 63, Ungureanu 74 – Vlăduți 5-pen., Giurgiu 73)
1 septembrie 2015 Ripensia – Dumbrăvița 6-2 (Mediop 12, 90+2, Fl. Nanu 24, 36, Ungureanu 45, Trifu 60 – Ștreangă 20, Bălace 30-pen.)
26 martie 2016 Dumbrăvița – Ripensia 0-1 (Fl. Nanu 54)
1 octombrie 2022 Dumbrăvița – Ripensia 1-0 (Stoi 9-autogol)
Meciul CSC Dumbrăvița – Ripensia Timișoara, din etapa a 2-a a Grupei B de play-out din Liga a II-a, va avea loc sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 11.00.