O nouă filă de istorie s-a scris la Orăștie!
Echipa noastră de fotbal a reușit o victorie categorică în prima manșă a semifinalei barajului de promovare în Liga a II-a. Alb-verzii s-au impus cu 5-1, la Orăștie, în fața echipei clasate pe locul 2 în Seria a 7-a, CSM Deva, și e cu un picior și jumătate în finala mini-turneului ce duce spre eșalonul secund.
Meciul de la Orăștie a început sub semnul echilibrului, cu o obișnuită perioadă de tatonare între două adversare care nu s-au mai întâlnit în actualul sezon. Deva și-a concentrat întregul joc ofensiv pe direcționarea baloanelor către Kayondo, care a și avut prima mare ocazie a meciului, în minutul 12, când a trimis la firul ierbii în bara din dreapta lui Trifon. Oarecum contrar cursului jocului, Dumbrăvița a deschis scorul în minutul 18, atunci când Martinov a executat o lovitură liberă de pe dreapta iar Adrian Bain, din fața porții, a trimis în plasă. Deva a continuat să forțeze prin același Kayondo, care a mai apărut de câteva ori la finalizare, cel mai periculos fiind în minutul 33, atunci când a pătruns în careu și a șutat din lateral dreapta, foarte puțin peste transversală. Gazdele aveau să reușească egalarea în finalul primei reprize, atunci când Bura-Koț l-a jenat la marginea careului pe Avramovici, centralul Vidican a indicat punctul cu var, iar Florin Stelea a transformat lovitura de pedeapsă.
În repriza a doua, am consemnat un veritabil galob de sănătate al Dumbrăviței, început în minutul 47, cu un gol marcat de Dragan Paulevici, cu un lob peste portarul Bădescu, ieșit nehotărât dintre buturi. Și la fel s-a marcat și în minutul 53, prin același Dragan Paulevici, care a trimis din nou, cu boltă, peste neinspiratul portar devean. Scorul a început să ia proporții în minutul 71, atunci când Ghinescu a bătut un corner de pe dreapta, iar căpitanul Costel Zurbagiu a reluat în plasă, din interiorul careului. Scorul final, 1-5, a fost stabilit în minutul 71, de nou-intratul Luca Bodri, care a finalizat un contraatac cu un șut din interiorul careului, care l-a prins pe picior greșit pe portarul Bădescu.
O victorie clară ca lumina zilei pentru CSC Dumbrăvița, care pare să aibă de îndeplinit o simplă formalitate în returul programat sâmbătă, de la ora 17.30, pe arena „Ștefan Dobay”.
În cazul calificării, formația noastră va întâlni în finală învingătoarea din „dubla” CSC Ghiroda – CSM Reșița. Astăzi, reșițenii s-au impus cu 1-0 pe stadionul „Emilian Pavel”, prin golul marcat de Amir Jorza în minutul 49.
CSM Deva (antrenor Ștefan Nanu): Bădescu – Kelemen, Plută, Săulescu (28, Tod), Doboș (cpt.) – Bloj (60, Vasilescu), Țoiu, Stelea (72, Marinca), Branea (60, Sulea) – Avramovici, Kayondo
CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Trifon – Bura-Koț, Zurbagiu (cpt.) (80, Grigoriu), Bain – Tismonar, Olaru, Schinteie, Martinov, Ghinescu – Făgărășanu (89, Gologan), Paulevici (62, L. Bodri)
La final, antrenorul Cosmin Stan a realizat o analiză detaliată a jocului și a momentului traversat de echipa noastră. Iată declarațiile oferite site-ului nostru:
Despre ușoara dominare a gazdelor din prima repriză…
„Nu aș spune că au fost două reprize diametral opuse, deși scorul așa spune. În prima repriză, gazdele au fost periculoase doar cu mingi lungi. Noi nu am reușit să câștigăm duelurile așa cum am crezut, pentru că de aceea am și pegătit meciul cu trei fundași centrali. De aici au și ieșit fazele lor periculoase. Meciul s-a jucat mai mult la mijlocul terenului, deci nu putem vorbi despre o dominare netă a Devei, doar mingi lungi prin care ei au dominat jocul aerian în preajma careului nostru”
Despre penalty…
„Au fost băgați în joc de un penalty foarte ușor acordat. La un meci de baraj, și arbitri cred că ar trebui să fie un pic mai atenți, pentru că e vorba despre munca unui întreg an. Dacă ar fi fost un meci normal de campionat, aș fi înțeles, dar la un baraj nu mi se pare deloc în regulă. Eu vorbesc acum doar de faza respectivă, pentru că în general am avut un arbitraj bun. Nu vreau să vorbesc de arbitraj, nu am făcut-o niciodată. Chiar pot să laud arbitrii care ne-au oficiat în sezonul regular, în play-off, chiar și astăzi, însă acea fază a fost gestionată pro-gazde, ca să reintre în joc”
Despre recitalul ofensiv de după pauză…
„Am gestionat foarte bine situația, am dat două goluri foarte rapid, iar meciul a decurs așa cum ne-am dorit noi. Cred că mai puteam marca pe contraatac, pentru că am avut câteva situații foarte bune. Ne-am precipitat puțin… Însă e foarte bine și așa, pentru că am luat o opțiune foarte serioasă pentru calificarea în finala barajului”
Despre descătușarea ofensivă de astăzi…
„Suntem o echipă ofensivă. Să nu uităm că suntem echipa cu cele mai multe goluri marcate din Seria a 8-a, dacă le adunăm pe cele din sezonul regular și play-off. De asemenea, suntem echipa cu cele mai puține goluri primite. Deci, te poți aștepta și la multe goluri din partea noastră, pentru că jucăm ofensiv. Tratăm fotbalul cu respect și fotbalul astăzi ne-a răsplătit!”
Despre posibilitatea de a menaja jucători în retur…
„Vedem mâine buletinul medical… Știu deja că avem câteva probleme, pentru că sunt câțiva băieți care s-au plâns de dureri în vestiar după meci. Dar sincer, nu aș menaja prea mulți. Doar jucătorii care au într-adevăr probleme. Cum spuneam, Deva nu a avut ritm, pentru că a odihnit jucătorii în ultimele săptămâni, iar noi am profitat de lucrul acesta la maximum. Cred că au făcut o greșeală cu această strategie, dar până la urmă e problema lor!”