Revenim pe stadionul celei mai frumoase amintiri: „Mircea Chivu” din Reșița
Echipa noastră de fotbal se pregătește pentru prima deplasare din noul sezon de Liga 2. Sâmbătă, 10 august, de la ora 11.00, întâlnim cealaltă reprezentantă a Banatului în acest eșalon, CSM Reșița. Jocul e programat pe stadionul „Mircea Chivu”, din Valea Domanului.
Echipa noastră vine după victorii în primele două jocuri oficiale ale noii stagiuni. Sâmbăta trecută, în runda inaugurală din Liga 2, alb-verzii au învins cu 3-1 nou-promovata Metalul Buzău. Mai apoi, miercuri, în turul 2 din Cupa României, Dumbrăvița s-a impus pe terenul celor de la CSC Peciu Nou, cu 2-1.
La finalul jocului din Cupă, antrenorul Cosmin Stan și portarul Cătălin Trifon au prefațat jocul de sâmbătă, de la Reșița. Iată declarațiile celor doi:
COSMIN STAN
„De prin minutul 70 al jocului de la Peciu Nou, am început deja să ne gândim la meciul cu Reșița. Asta nu prea mi-a plăcut, faptul că în finalul de meci nu am mai fost la fel de concentrați, iar adversarii au venit peste noi în ultimele cinci minute. Deci, în subconștientul jucătorilor, ei se gândeau că obiectivul din Cupă a fost îndeplinit. Sper să îndeplinim și al doilea obiectiv din această săptămână și cred că ne stă în putință acest lucru, adică să scoatem punct sau puncte de la Reșița”.
„Am văzut meciul lor cu FCU Craiova, de aceea am și pus mai târziu antrenamentul de marți, pentru a putea urmări împreună acel joc. Am împușcat doi iepuri dintr-o lovitură, pentru că am văzut cu această ocazie și echipa din Craiova, care va fi următorul nostru adversar. Reșița e o echipă bună, exact cum a fost și anul trecut, dar care are și puncte slabe, de care încercăm noi să profităm”.
CĂTĂLIN TRIFON
„Nu am fi avut nevoie de prelungiri la Peciu Nou, pentru că ne așteaptă un meci foarte greu sâmbătă, la Reșița. Trebuie să fim proaspeți și să abordăm meciul de acolo în așa măsură încât să scoatem punct sau puncte. Sper ca meciul de sâmbătă să îl tratăm mai bine decât cel de anul trecut, de la Reșița (n.r. 2-1 pentru CSMR în etapa a 3-a), să nu mai fim atât de recalcitranți vizavi de ceea ce se întâmplă pe teren. Sper ca la ora jocului să fim 100% toți, iar cei pe care domnul profesor îi va alege să dea totul pentru a scoate un rezultat pozitiv pentru noi”.
„Reșița rămâne cea mai plăcută amintire din cariera mea fotbalistică, acolo am reușit promovarea în Liga 2. Voi rămâne cu acest meci în gând pentru totdeauna. Am reușit însă de atunci să-mi creez și alte amintiri frumoase la Dumbrăvița. Sper să mergem pe aceeași linie și să ne creăm cu toții amintiri cât mai frumoase în acest sezon. Cred că echipa actuală, prin prisma jucătorilor care au venit în vară, este în proporție mare cea mai puternică pe care am avut-o noi de când suntem în Liga 2. Sunt convins că o să facem față cu brio în acest sezon. Eu zic că putem fi surpriza plăcută a campionatului”.
Va fi al patrulea duel oficial la Reșița
Echipa noastră a mai evoluat de trei ori pe arena „Mircea Chivu” în jocuri oficiale. Mai întâi, în penultima rundă a ediției 2018/2019 din Liga 3, când CSM s-a impus cu 2-0 și a obținut matematic promovarea în eșalonul secund. Apoi, pe 8 iunie 2022, în returul de poveste al barajului de promovare în Liga 2, când promovarea s-a decis în favoarea noastră la loviturile de departajare – meci în care portarul Cătălin Trifon a parat două dintre execuțiile reșițenilor. Pentru conformitate, cronica jocului ce ne-a urcat în Liga 2 o puteți reciti AICI.
Finalmente, în etapa a 3-a a sezonului trecut, echipa noastră a pierdut cu 2-1 pe terenul proaspăt promovatei CSM Reșița, după un meci cu multe momente de tensiune.
Iată și casetele celor trei jocuri oficiale disputate de Dumbrăvița în anii trecuți la Reșița:
19 august 2023
CSM REȘIȚA – CSC DUMBRĂVIȚA 2-1 (1-1)
Au marcat: I. Popescu 28-penalty, Domil 51 – Paulevici 26
CSM Reșița (antrenor Ștefan Bărboianu): I. Rus – B. Szijj, Răuță (67, A. Sabău), Rimovecz, Fota (80, Chera) – I. Popescu, Domil (80, Gomboș) – Negru, Dolghi (58, Velcotă), Drăghiceanu (cpt.) – Lascu (80, C. Rus)
CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Trifon – Gîsă, Zurbagiu (cpt.) (58, Olaru), Lalic – Moțiu (58, Tismonar), Cibi (69, Ristin), Salhi, Martinov (77, B. Nortey), Gladun – Zaluschi (69, A. Toroc), Paulevici
8 iunie 2022
CSM REȘIȚA – CSC DUMBRĂVIȚA 1-1 (0-0, 1-1) (2-4 d. pen.)
Au marcat: Drăghiceanu (86) – Olaru (50)
Reșița (antrenor Dan Alexa): Micu – Bărboianu (35, Cioinac), Manolache, Sima (70, Rimovecz), V. Munteanu – Vasluian, Jorza, Breșneni (cpt.), (70, Fota), Velcotă (58, C. Cristea) – V. Lazăr (70, Drăghiceanu), Mediop
Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Trifon – Bura-Koț, Zurbagiu (cpt.), Moțiu – Amariei (68, Ilan), Olaru, Schinteie (116, Gologan), Martinov, Ghinescu – Paulevici (78, L. Bodri), Făgărășanu
18 mai 2019
REȘIȚA – DUMBRĂVIȚA 2-0
Au marcat: D. Ene 14-penalty, Babei 73
Reșița (antrenor Leontin Doană): Zimmermann (cpt.) – Săndescu, Bactăr, Banac, Vadasis (87, Rimovecz) – Velcotă (67, Babei), Mierlici (55, Marian Musteța), Breșneni, Vădrariu – Săulescu (79, Bagherea), D. Ene
Dumbrăvița (antrenor Sorin Bălu): R. Mikloș – Soare, Telescu (cpt.), Gălan, Podină – R. Rus (60, Silaghi), Stancu, Birău, Udrea (65, Jinga) – Nanu, A. Voinea