A fost limpede inca din primele minute, pentru spectatorii (numerosi, pentru o comuna relativ mica, precum Dudestii Vechi) prezenti sambata pe Hristo Stoickov Arena, ca alb-verzii vor avea o partida complicata, in conditiile in care mai multi dintre foarte tinerii lor jucatori erau vizibil timorati, probabil nu atat de maniera mai aspra de exprimare a “bulgarilor”, cat de “faima” lor. Pentru ca gazdele au jucat barbateste, asta fiind in ADN-ul lor, dar nu mai mult de atat.
Aceasta timiditate pe de o parte s-a materializat printr-un sir continuu de erori in deciziile si executiile oaspetilor, iar pe de alta parte a dat incredere gazdelor, care au fost tot mai periculoase pe masura ce minutele primei reprize se scurgeau si care, pe langa doua bune situatii de a marca, au si reusit sa inscrie prin antrenorul-jucator Vasilcin, in minutul 36.
Dumbravitenii, cotati ca mari favoriti in acest meci, au avut numeroase actiuni de poarta si cateva situatii de gol, dar la finalizare, cum spuneam, fie au ales cea mai proasta solutie, fie au gresit executia.
Dupa pauza, la fel, jucatorilor nostri nu le-a iesit mai nimic. Mai mult, au incasat al doilea gol, foarte usor (Costescu, min. 61), iar mai departe a fost o cursa pentru egalare lipsita de luciditate., gestionata matur de experimentatii jucatori ai Pobedei, si s-a terminat 0 – 2. O victorie meritata a gazdelor.
Sigur ca in economia partidei au contat atat faptul ca jucatorii trecuti recent prin boala nu sunt complet refacuti fizic, cat si accidentarea lui Berivoescu de la inceputul reprizei secunde, dar in special absentele experimentatilor Ghinescu (accidentat), Martinov si Zurbagiu (suspendati), iar acestea din urma poate nu atat la jocul in sine (desi, evident, si la acest capitol cei trei au un rol esential), cat mai ales in privinta increderii si luciditatii pe care o aduc in teren.
Pobeda Star Bişnov: Toroc – Bîrloveanu, Bilia, Miculescu, Lungu (cpt) – Bîrză (min. 82, Tranculov), Briciu, Vasilcin, Sebastian Budur – Vincu (min. 88, Ardelean), Costescu (min. 88, Ioan Kalapiş).
Rezerve: Stoianov, Dănilă, Boboiciov, Ioan Kalapiş, Ciocani, Tranculov, Ardelean.
CSC Dumbrăviţa: Trifon – Motreanu, Bura-Kot, David, Berivoescu (min. 60, Andrei) – Dobie (min. 55, Gologan), Schinteie (cpt) – Maric (min. 55, Pituc), Tismonar (min. 70, Bain), Bodri – Paulevici.
Rezerve: Ciui, Bain, Andrei, Degău, Pituc, Gologan.
Au arbitrat: Sorin Vădana – Csabo Antal şi George Suciu (toţi din Cluj).
Observator de arbitri: Mihai Jivan
Delegat de joc: Daniel Scridon (ambii din Arad).
Declaratiile celor doi antrenori:
Daniel Vasilcin: “Se pare ca astazi Pobeda Star Bişnov si-a dorit mai mult victoria. Vreau sa le multumesc baietilor, in primul rand, pentru cadoul frumos pe care mi l-au facut astazi, au jucat exemplar, cu ambitie, daruire, devotament. I-am prins pe Dumbravita cu trei jucatori care le-au lipsit din primul “11”, le-au lipsit trei jucatori foarte importanti, care pot decide un meci, si majoritatea meciurilor castigate de Dumbravita au fost decise de cei trei jucatori.
Ne bucuram pentru victorie, ne bucuram ca am putut sa-I facem bucurosi pe spectatori. A fost o vreme foarte frumoasa, foarte multi spectatorii, cum am spus si ieri, au venit sa ne vada si pe Dumbravita si pe noi. Ma bucur foarte mult pentru tot ce s-a intamplat astazi, baietii au foaste receptivi, ce am exersat la antrenament, ce ne-am propus s-a intamplat, am stat foarte bine in teren, am incercat sa jucam pe contraatac, a jucat foarte bine echipa, intr-un cuvant, si vreau sa-i felicit pe jucatori. Vreau sa-i felicit si pe cei de la Dumbravita, au venit sa joace, asta e, ma bucur si le doresc si celor de la Dumbravita mult succes in continuare si s-auzim numai de bine.”
Cosmin Stan: “Din capul locului vreau sa-i laud pe jucatorii echipei gazda pentru modul in care au abordat jocul – au castigat super-meritat – si vreau sa-l felicit pe Dani Vasilcin, antrenorul si sufletul acestei echipe, care e de apreciat pentru ceea ce reuseste sa faca la Dudestii Vechi.
In ceea ce ne priveste, noi am jucat cu frica si adversarii au simtit imediat acest lucru. Am fost precipitati la solutiile alese la finalizare si in a doua repriza am jucat haotic, nu am reusit sa fim lucizi, nu am avut rabdare sa facem jocul nostru obisnuit si ca atare nu am mai fost periculosi in atac. Nu ne cade bine aceasta infrangere, dar trebuie sa ramanem echilibrati si obligatoriu trebuie sa-i incurajam mai departe pe acesti copii, pentru ca au aratat lucruri frumoase in teren pana acum si sunt capabili sa progreseze in continuare si sa faca lucruri si mai frumoase.”