A fost 0 – 0 cu Crisul, dar foarte aproape a fost echipa noastra de victorie la Chisineu Cris, in meciul inceput sambata, de la ora 17, pe arena „Aurel Ardelean”, insa nu a reusit sa materializeze niciuna din situatiile de gol, unele rarisime. Jocul a fost foarte dinamic, dumbravitenii au dominat teritorial, gazdele recurgand in special la pase lungi. Jucatorii nostri, dintre care a lipsit Paulevici (invoit), au creat multe faze de poarta si multe oportunitati de a inscrie, de partea cealalta gazdele fiind foarte periculoase la faze fixe, in special in prima repriza, insa golurile nu au venit. Asa ca, la capatul unui joc foarte animat, foarte interesant, cu multe actiuni in preajma careului advers, dintre care doua incheiate cu suturile in bara ale lui Luca Bodri si Dobie, jucatorii nostri s-au intors acasa cu doar un punct, obtinut insa in fata vicecampioanei editiei precedente.
CSC Dumbravita: Trifon – Maric, Bura-Kot, David, Ghinescu – Zurbagiu, Gologan (min. 46, Dobie; min. 80, Berivoescu) – Martinov (min. 87, Bain), Schinteie, L. Bodri – Tismonar (min. 75, Degau).
Rezerve: Ciui – Motreanu, Bain, Benea, Andrei, Degău, Pituc, Dobie, Berivoiescu.
Antrenor principal: Cosmin Stan
Crișul: Roșca – C. Popa, Sabău, Nistor, Siminic – Ciubotariu (min. 76, Ivan), Tănase (min. 65, Busuioc), Susan – Clej, Teședan (min. 76, Modan), Giurgiu (min. 69, Mâneran).
Rezerve: Pășcălău – Haloș, Busuioc, Ciornei, Ivan, Pașca, Mâneran, Modan
Antrenor principal: Adrian Abrudean
Arbitri: Dragoș Lunca – Claudiu Giorgiu (ambii din Cluj-Napoca), Ioan Georgiu (Dej)
Observatori: Ștefan Galovits (Oradea), Florin Ştiube (Reşiţa).
Declaratii dupa meci:
Cosmin Stan (antrenor principal CSC Dumbravita): „E frustrant sa joci in deplasare si impotriva unei echipe foarte bune si sa ai atatea ocazii de gol, dar sa nu reusesti sa castigi. Dar, per ansamblu, plecam cu un punct, care o sa conteze in clasament, si cred ca am atras aprecierea oamenilor de fotbal din Chisineu Cris prezenti la joc, care cred ca au fost multumiti de ceea ce au vazut azi pe teren.”
Remus Lung (antrenorul secund Crișul): „Am prins o zi slabă, trebuie să recunoaștem, și am scos maximum astăzi din ceea ce puteam obține. Dumbrăvița este o echipă ambițioasă, agresivă, cu un plus de prospețime datorat tinereții multor jucători. Copiii lor au destulă calitate, patru dintre ei sunt luați de la Ripensia, un club care pune mare preț pe creșterea și selecția juniorilor. Noi tot meciul ne-am căutat ritmul, dar cele două absențe mari din lot, Modan și Haloș, ambii accidentați, ne-au scăzut considerabil forța pe faza de construcție și finalizare. Așa că ne mulțumește rezultatul, având în vedere raportul de forțe din teren. Sigur că suntem nemulțumiți de pierderea punctelor acasă și trebuie să le recuperăm din deplasare, din etapele următoare.”